Home Social Prima hartă online a locurilor accesibile celor cu dizabilități locomotorii

Prima hartă online a locurilor accesibile celor cu dizabilități locomotorii

DISTRIBUIŢI

O echipă de voluntari din cadrul companiei Zitec, una dintre companiile lidere din industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse și aplicații online complexe, a dezvoltat prima hartă online a locurilor accesibile pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Proiectul Orașul Tuturor a fost realizat în cadrul ReStart România, o competiție în care se dezvoltă programe ce promovează utilizarea de resurse și tehnologii online pentru rezolvarea unor probleme sociale.
Proiectul Orașul Tuturor,   inițiat de Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România, a fost dezvoltat de membrii companiei românești de aplicații online și ales în cadrul Galei ReStart România pentru a primi o finanțare de 5.000 de dolari.
În România există 700.000 de persoane cu dizabilități care nu au o viață publică. Aproximativ jumătate din clădirile de interes public (școli, primării, spitale, tribunale) sunt inaccesibile pentru persoanele cu dizabilități, iar lipsa unei infrastructuri care să le permită mobilitatea face ca doar 27.272 dintre acestea să aibă un loc de muncă.
„Prin această hartă persoanele cu dizabilități vor putea vedea mai ușor care sunt locurile accesibilizate, indiferent că ele sunt instituții publice, de cultură ori mijloace de transport în comun. De asemenea, aceste persoane vor putea pune presiune asupra autorităților pentru a le îmbunătăți accesul în astfel de locuri, de acum înainte”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & founder Zitec.

Andreea Vîrîci

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.