Brașovenii și turiștii aflați, miercuri după-amiază, în apropierea Bisericii Negre din Brașov l-au salutat și aplaudat pe Prințul Charles, care a vizitat timp de o oră lăcașul de cult, moștenitorul coroanei britanice urmând să plece spre Valea Zălanului, din județul Covasna.
Prințul Marii Britanii a ajuns în Brașov în jurul orei 12:00, apoi s-a plimbat pe străduțele din centrul vechi și a vizitat casa parohială a Bisericii Evanghelice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În jurul orei 13:15, Charles și suita sa, însoțiți de ofițeri SPP, au intrat în Biserica Neagră, el declarând jurnaliștilor că se simte foarte bine la Brașov.
După aproximativ o oră, Prințul Charles a ieșit din biserică și a urcat în mașina cu care venise, urmând să plece către Valea Zălanului, din județul Covasna, unde are mai multe proprietăți.
La ieșirea din biserică, Prințul Charles a fost aplaudat de către brașovenii și turiștii care se aflau în zonă.
Christian Plajer, prim-preot al Bisericii Negre din Brașov, a declarat că vizita Prințului Charles este onorantă.
„Ne-a onorat cu vizita sa, ceea ce este un lucru deosebit pentru noi. S-a interesat de istoria și arhivele Bisericii Evanghelice. Sperăm să mai vină pentru că mai sunt încă multe lucruri de văzut. Este un om modest, foarte interesat și receptiv la tot ce este de valoare și la tot ce i se prezenta. Este un spirit universal”, a declarat Christian Plajer.
Prințul Charles a vizitat orga istorică adusă de la Rupea, dar și orga mare a Bisericii Negre. Orga de la Rupea datează din 1699 și este una dintre cele mai vechi orgi din Transilvania, fiind restaurată anul trecut și adusă la Biserica Neagră.
După plecarea de la Biserica Neagră, Prințul Charles a mai făcut o oprire la Biserica „Sf Nicolae” și la Prima Școală Românească din cartierul Schei.
Prințul Charles a ajuns marți seară în localitatea covăsneană Micloșoara, din zona Baraolt, unde a înnoptat la reședința familiei contelui Kalnoky Tibor. Înainte să cineze la conacul Kalnoky, Prințul Charles a făcut o scurtă plimbare prin sat.
Potrivit unor surse locale, moștenitorul coroanei Marii Britanii va înnopta miercuri în locuința sa din Valea Zălanului, județul Covasna, unde are mai multe proprietăți, una dintre acestea fiind o casă veche de peste o sută de ani, care a fost complet renovată.
Moștenitorul coroanei Marii Britanii a sosit, marți după-amiază, în România, pe Aeroportul Internațional „Transilvania”, din Târgu Mureș, cu un avion privat, fiind preluat de către ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază.
Prințul Charles a petrecut câteva ore în satul brașovean Viscri, mergând la locuința pe care o are în localitate și discutând cu un arhitect despre lucrări la aceasta, întrucât intenționează să o extindă.
Moștenitorul coroanei britanice a fost întâmpinat de săteni și de oficialitățile locale, după care a mers la locuința sa, el plecând din Viscri marți, în jurul orei 18.30.
Prințul Charles s-a aflat în România și în urmă cu un an, când a mers la domeniul contelui Kalnoky Tibor din localitatea covăsneană Micloșoara, la una din proprietățile sale de pe Valea Zălanului, din comuna Malnaș, județul Covasna, în localitatea mureșeană Archita și în localitatea brașoveană Viscri, unde are, de asemenea, o locuință.
În aceeași perioadă, Prințul Charles s-a întâlnit cu președintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, tot atunci având o întâlnire și cu premierul Victor Ponta.
În cadrul aceleiași vizite private de anul trecut, Prințul Charles a avut o scurtă întrevedere și cu ministrul Mediului, Rovana Plumb, care l-a invitat să i se alăture în viitoarele sale proiecte „verzi”, moștenitorul coroanei Marii Britanii fiind de acord cu acest lucru.
Prințul Charles a fost în Transilvania de mai multe ori, în ultimii ani, în vizite private, în județele Mureș, Covasna, Harghita și Brașov.