Profesorii vor avea acces mai ușor la programe și stagii de formare în străinătate în baza unei „Convenții Cadru de Parteneriat” semnate marți de ministrul Educației, Remus Pricopie, și președintele Asociației Europene a Cadrelor Didactice, Silvano Marseglia.
„Obiectivele acordului vizează dezvoltarea unor acțiuni menite să contribuie la o mai bună cunoaștere a sistemelor educaționale ale Uniunii Europene, la facilitarea schimbului de bune practici în educație și la deschiderea către un dialog multicultural și multilingvistic proactiv. Aceste obiective se circumscriu celor prevăzute în Strategia europeană în domeniul educației și formării profesionale. Beneficiari ai acestui acord vor fi managerii educaționali, inspectorii școlari, cadrele didactice din învățământul privat și de stat”, precizează un comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale. MEN și Asociația Europeană a Cadrelor Didactice vor promova implementarea programelor educaționale europene pentru formarea cadrelor didactice și vor derula acțiuni comune de formare continuă a cadrelor didactice. Totodată, o comisie formată din reprezentanți ai celor două instituții va monitoriza implementarea măsurilor parteneriatului, a cărui durată este de patru ani, cu posibilitatea prelungirii pentru o perioadă egală, se precizează în comunicat.
„În cadrul evenimentului, președintele Asociației Europene a Cadrelor Didactice, Silvano Marseglia, a premiat cinci elevi de la Colegiul Național ‘Vladimir Streinu’ din Găești, județul Dâmbovița, coordonați de profesoara Cătălina Iacobuță, aflați printre câștigătorii concursului european ‘Je suis citoyen européen, je crois en l’Europe, je vais la dire et le chanter!’. Elevii Bogdan-Andrei Mihai, Bogdan Ionescu, Gabriel Toader, Petruța Gabriela Anghel și Iustinian Niculae au convins juriul cu materialul video My European Dream. Aceștia, pe lângă alți elevi din Târgoviște și Buzău, au calificat România în topul primelor 15 țări europene, alături de Franța și Polonia”, se mai arată în comunicatul de presă.