Președintele Colegiului Medicilor din Romånia, prof. dr. Vasile Astărăstoaie, a declarat, ieri, într-un interviu acordat agenției Agerpres că este foarte importantă instituția pe care o conduce atât pentru medici cât și pentru pacienți. Profesorul Astărăstoaie a subliniat, totodată, că reînființarea colegiului a fost impusă de Uniunea Europeană și de către Consiliul Europei, pentru a exista o organizație neguvernamentală care să regleze profesia medicală. „Colegiul Medicilor este o instituție relativ tånără, s-a structurat abia în 1998, după ce evoluția sa normală a fost întreruptă în 1946. Reînființarea colegiului poate nu a fost chiar o inițiativă a guvernanților, care nu prea agreează organizațiile non-guvernamentale, ci a fost impusă de Uniunea Europeană și de către Consiliul Europei, pentru a exista o organizație neguvernamentală care să regleze profesia medicală. Fiind o instituție atåt de tånără, cåțiva ani de zile a trebuit să se organizeze. Fiecare a înțeles alt lucru, deseori a fost confundată cu o organizație sindicală, ceea ce nu este cazul, chiar dacă, în toate țările din Uniune, drepturile medicilor sunt protejate, inclusiv pe dreptul la muncă și cel material de către o serie de organizații profesionale“. Acesta a adăugat că funcția pentru care a fost creeată această instituție, cea de respectare a Codului deontologic al medicilor, este una foarte importantă. „Codul deontologic constituie de fapt legea profesiei medicale“. Vorbind despre acest subiect, profesorul Astărăstoaie a susținut că printre atribuțiile instituției este cea „de a declanșa și rezolva răspunderea disciplinară, dar nu este vorba de un tribunal, ci de o analiză, de o judecată colegială. Numai medicii care sunt membri în colegiu pot să fie supuși unei astfel de anchete și numai ei pot să fie pedepsiți în funcție de gravitatea faptei, colegiul neavånd nicio atribuție în ceea ce privește mal-praxisul și culpa medicală, acestea fiind noțiuni juridice și ținånd de instanțele juridice“, a spus acesta. Întrebat dacă Colegiul judecă fapta doar din punct de vedere profesional, Vasile Astărăstoaie a arătat că faptele sunt judecate din punct de vedere deontologic. „Colegiul analizează fapta din punct de vedere deontologic, nici măcar din punct de vedere al profesiei nu este analizată, dar bineînțeles dacă te raportezi la codul deontologic, care spune că activitatea ta trebuie să fie la un anumit standard profesional, indirect analizezi, dar nu te poți pronunța cu privire la fapta din punct de vedere profesional, ci din punct de vedere deontologic a relației între colegi sau a relației medicului cu pacientul. De aceea, spuneam că poate a fost o perioadă în care imaginea colegiului a fost poate mai estompată sau a reacționat la o serie de decizii“. Profesorul Astărăstoaie a explicat că medicii, prin matura meseriei lor, sunt individualiști și nu se pot constitui în sindicate. „Colegiul Medicilor a fost creat pentru că, profesia medicală fiind o profesie reglementată sectorial în Uniunea Europeană, trebuia să existe un organ profesional, care să controleze calitatea actelor medicale, și modul în care se exercită profesia. De aceea, în codul deontologic sunt restricții în ceea ce privește reclama, reclama mincinoasă, concurența neloială, că uneori poți să dovedești aceasta este o altă problemă. În principal aceste lucruri trebuie să fie excluse, pentru că pun în pericol siguranța pacientului. Colegiul Medicilor a fost înființat în toate țările, pentru a proteja siguranța pacientului și a crea un anumit climat etic și deontologic, pentru exercitarea profesiei“, a adăugat acesta. Astărăstoaie a susținut că în acest an vor fi alegeri la șefia Colegiului.
Home Social Profesorul Astărăstoaie: „Colegiul Medicilor nu are nicio atribuție în ceea ce privește...