Home Social Programul -Youth-, blocat de nepasarea presedintelui Borbely

Programul -Youth-, blocat de nepasarea presedintelui Borbely

DISTRIBUIŢI

Programul comunitar -Youth-, demarat in Romania in anul 2000, a fost suspendat in luna decembrie a anului trecut din cauza ca autoritatile competente au stat cu mainile in san. Presedintele Autoritatii Nationale pentru Tineret (ANT), Karoly Borbely, a recunoscut ca nu a luat nici o masura practica decat in momentul in care programul a fost suspendat.

Scandalul deturnarii de fonduri europene din cadrul Programului comunitar -Youth- a izbucnit abia la sfarsitul anului trecut, desi autoritatile au fost instiintate de problemele existente cu mult timp inainte. Presedintele ANT a declarat in randuri repetate ca abia in luna noiembrie 2005 a fost instiintat oficial ca sunt probleme. Mai mult, el a sustinut urmatoarele: -Corespondenta a inceput in iulie-august si a durat pana in noiembrie. Ei ne-au trimis niste debit-noturi. Noi am cerut explicatii pentru ca nu intelegeam ce sunt acele debit-noturi. In luna noiembrie am aflat despre ce este vorba-. Numai ca documentele spun altceva. Intr-o adresa (foto-facsimil) venita de la Bruxelles, semnata de Nikolaus van der Pas pe 1 iulie 2005, ANT-ului i s-a confirmat faptul ca 1.085.250 de euro alocati programului nu ies la socoteala. Mai mult, din aceeasi adresa reiese ca presedintele Borbely a inceput corespondenta mult mai devreme, intrucat se aminteste de o scrisoare pe care el a trimis-o unui alt oficial de la Bruxelles pe 8 iunie. Cu toate acestea, presedintele ANT nu a luat nici o masura pentru a evita suspendarea programului. -Pentru mine problemele au intervenit in momentul in care s-a suspendat programul. Atata timp cat au venit banii si atata timp cat Comisia nu si-a finalizat un raport de audit, pana atunci n-am ce sa fac.- Prin urmare, -eu am luat masurile in momentul in care am primit decizia de suspendare a programului-, a completat Borbely. De cealalta parte, directorul suspendat al Agentiei pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor (ANSIT), Cristian Rizea, este convins ca intreruperea programului -Youth- putea fi evitata. -Daca domnul Borbely s-ar fi miscat mai repede, ar fi sesizat organele, ar fi luat masurile necesare verificarii acestei datorii si implementarii conditiilor impuse de catre Comisia Europeana, va garantez ca programul putea functiona foarte bine, iar ONG-urile nu erau prejudiciate-, considera Rizea. Problema programului comunitar urmeaza sa fie dezbatuta astazi de Comisia pentru invatamant, stiinta, tineret si sport a Camerei Deputatilor, dar presedintele ANT sustine ca programul nu-i permite sa fie participe la intalnire.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.