
Din dorința de populism, Sorin Oprescu aruncă declarații în media fără să își verifice corect sursele și gafează impardonabil din poziția de primar general al Capitalei. Regia Autonoma de Transport București a făcut publice, luni, salariile directorilor după ce în ultimele săptămâni primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că acestea sunt foarte mari. Mai exact, edilul șef a spus în mai multe rânduri că unul dintre directori avea o leafă de 28.000 lei (280 milioane lei vechi) pe lună. Potrivit informațiilor publicate de RATB, salariile celor șase directori executivi ai Regiei sunt în jurul sumei de 7.000 lei – 1.600 euro/lună, mult mai mici decât ce a declarat primarul general. Directorul general primește circa 4.400 lei/luna-1.000 de euro.
Potrivit comunicatului emis de RATB, directorul general „beneficiază de o remunerație lunară acordată prin contractul de mandat, stabilită în conformitate cu OUG nr. 79/2008, la nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de viceprimar, aceasta fiind în cuantum net de 4.477 lei“. Directorii executivi sunt încadrați conform grilei de salarizare din Contractul Colectiv de Muncă și au următoarele salarii: Director Infrastructură – 6.724 lei; Director Resurse Umane – 6.724 lei; Director Tehnic – 6.898 lei; Director Exploatare – 6.898 lei; Director Economic – 6.898 lei; Director Comercial – 6.898 lei; Director Uzina RATB – 5.442 lei.
Referitor la cifrele vehiculate de primarul general și publicate în presă, RATB precizează că nu sunt conforme cu realitatea. „De aceea, pentru a elimina confuziile și dezinformarea opiniei publice, subliniem faptul că acestă sumă – 23.000 lei – a fost obținută în iulie 2010, de către Directorul de Resurse Umane, domnul Gheorghe Rebegeanu, atunci când a ieșit la pensie. Această cifră nu reprezintă salariul lunar al fostului director, ci venitul obținut de acesta, conform Contractului Colectiv de Muncă, din cumularea salariului lunar + prima de vacanță (80% din salariul de baza) + 2 salarii de bază acordate angajaților la pensionare“, se mai arată în comunicatul emis de RATB.
„Directorii iau 280 milioane lei (n.r – lei vechi) pe lună. 280 milioane pe luna – director adjunct. ?ê?£i ce să fac, domnule? Mă duc și eu și le demonstrez caracterul meu managerial. Asta nu se știe și ei se supără, domnule. Nu vrea nimeni să-i egalizeze în jos. Dar din 280 milioane din subvenția din banii publici, nu cred că depune un efort. Depune un efort de șmecher, de șmecherii, că așa s-a obișnuit… cu firmele care dau uleiul, care dau cauciucuri. Vă citez din raportul Corpului de Control al primului ministru. Directorul general nu are atât“, a declarat Sorin Oprescu în direct la o emisiune TV.
Irina Tracy