Home Social Războiul acuzațiilor între Vasile Marica și Gelu Diaconu continuă

Războiul acuzațiilor între Vasile Marica și Gelu Diaconu continuă

DISTRIBUIŢI

Ieri, câteva sute de funcționari din finanțe au întrerupt orele de lucru la ghişeele și în birourile din ţară. Liderul salariaţilor din finanțe, Vasile Marica şi şeful ANAF, Gelu Diaconu și-au aruncat vorbe grele. Ieri Marica, preşedinte Sed Lex spunea: „Lor le e frică că scapă de sub control un sistem, le e frică că oamenii încep să vorbească. Dânsul este speriat, mă acuză de orişice. De hoţ, de bandit. Am mai trecut prin chestii de genul ăsta. Au folosit oamenii pe care îi aduceau de la partide, i-au pus în funcţii, i-au scos din funcţii.” Printr-un comunicat, replica şefului ANAF n-a întârziat să apară: „Vasile Marica, veriga de legătură dintre grupurile de interese locale și câțiva locotenenți personali ai acestuia speriați de gândul că nu-și mai pot negocia funcțiile prin cârciumi, crede că mai poate manipula opinia publică cu un protest împotriva modernizării ANAF (…) acest personaj de 20 de ani parazitează sistemul vamal și fiscal, însă a venit momentul să înțeleagă până și el că nu mai poate trăi la nesfârșit din șpăgi”, a acuzat șeful ANAF într-un comunicat.
Astăzi Vasile Marica a reacționat, la rândul lui, printr-un comunicat:  „Referitor la acuzațiile pe care mi le aduce domnul Gelu Ștefan Diaconu, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, am depus o plângere penală, dându-i astfel ocazia de a-și proba afirmațiile referitoare la faptul că sunt ”mafiot” și ”șpăgar”.
Însă, pentru președintele ANAF, domnul Gelu Ștefan Diaconu, care trebuie să fie mai presus de orice suspiciune de evaziune, se ridică câteva întrebări simple, ținând cont de faptul că este unul dintre cei mai bogați bugetari din România.
1. Dacă în perioada anilor 1997 – 2000 a contribuit la înființarea și dezvoltarea firmei duty-free Compty Prod Exim, prin persoanele interpuse Costica Dumitrescu și Cristian Popa, din poziția de director al Direcției de Proceduri Vamale din cadrul Direcției Generale a Vămilor (se știe că firmele duty-free au fost închise deoarece erau cele prin care se făcea cea mai mare contrabandă cu țigări, parfumuri, băuturi, iar dânsul răspundea în perioada 1997-2000 tocmai de combaterea acesteia) ?
2. Dacă în data de 13 noiembrie 2001, familia dânsului s-a asociat cu firma Compty Prod Exim, „oficializând” astfel relația de colaborare cu firma duty-free, cu toate că domnul Gelu Ștefan Diaconu avea funcția de director general adjunct al Direcției Generale de Soluționare a Constestațiilor, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice?
3. Dacă în perioada anilor 2004 – 2007, când a devenit șeful vămilor din România, numit de ministrul finanțelor, domnul Daniel Chițoiu (că tare si-a mai dorit funcția asta, să-și poată ajuta propria firmă duty-free!), nu a fost în regim de incompatibilitate, firma domniei sale preluată de la cele două persoane interpuse, operând în magazinele duty-free pe care, prin atribuțiile care îi reveneau, urma să le controleze pentru a combate evaziunea și a stopa contrabanda? (ciudată treabă!)
Faptul că domnul Gelu Ștefan Diaconu declara în aceea perioadă că magazinele duty-free sunt ”veriga slabă” din sistem, arată că știa foarte bine cum se face contrabanda prin magazinele duty-free.
4. Dacă în anul 2009, firma în care deținea 50%, se asociază cu un off-shore și care au fost motivele pentru care se asociază cu o astfel de firmă, care în general este folosită pentru a eluda plata taxelor și impozitelor către statul român?
5. Dacă în perioada anilor 2009 – 2015 a folosit mai multe vânzări succesive de firme off-shore, pentru a pierde urma primei firme, care deținea 50% din acțiunile firmei duty-free (verigile slabe)?
6. Dacă este adevărat că firma off-shore este reprezentată de ginerele domniei sale, fiind astfel acționar majoritar la Hotelul International din centrul Bucurestiului, evaluat de specialiști la 42 milioane de euro?
7. Dacă firma off-shore are obligații fiscale către bugetul României?
Cam acesta este, în puține cuvinte, domnul Gelu Ștefan Diaconu, care administrează banii românilor și mai presus de orice suspiciune că ar fi evazionat, furat, corupt, pe cineva în sistemul vamal și fiscal din România. Intrebarile adresate ar putea fi mult mai multe..
O să scoatem o carte dedicată modului în care dânsul, din poziția de bugetar, a reușit să pună bani deoparte, probabil din alocațiile copiilor, pentru a construi unul dintre cele mai impunătoare hoteluri din București.
Pe care, absolut întâmplător, uitase în prima fază uitase să îl declare în declarația de avere, iar Agenția Națională de Integritate omite de ani buni să îl verifice temeinic.
Oare ce vor face cei care trebuie să verifice proveniența marilor averi, funcționari care sunt în subordinea domniei sale?
Referitor la marile realizări ale Direcției Generale Antifraudă, care desfășoară controale și stabilește prejudicii agenților economici din România, sub coordonarea președintelui ANAF, poate fi folosită metafora lupul paznic la oi ? În aceste condiții, în viitorii  3-5 ani ne vom pune aceleasi semne de întrebare.
Adresez aceste întrebări, în mod public, președintelui ANAF, domnul Gelu Ștefan Diaconu, care justifică orice măsură abuzivă, prin respectarea unor criterii de integritate, inaplicabile însă domniei sale.
MARE TUPEU DE BUGETAR!

Vasile Marica
Președinte – Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX”

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.