Arhitectul judetului Dolj, Dumitru Cernatescu, a declarat ieri ca noul sat Rast, ce urmeaza sa fie ridicat pe actualul amplasament al taberei militare situate la sase kilometri de localitatea afectata de revarsarea Dunarii, ar putea fi finalizat in 10 ani de la inceperea lucrarilor.
-Operatiunea de stramutare a unei localitati cere timp. Dupa parerea mea, reconstructia unui sat nou va fi realizata in cel putin 10 ani. Sunt cam 1.000 de case ce trebuie reconstruite. La acestea se adauga un cimitir nou, o scoala, o primarie, un post de politie, un oficiu postal, o biserica-, a declarat Cernatescu pentru corespondentul Mediafax.
Consilierii locali din Rast au votat, saptamana trecuta, hotararea prin care cele 1.100 de familii urmeaza sa fie stramutate, aceasta primind deja viza de legalitate din partea Prefecturii Dolj. Autoritatile doljene nu se inteleg insa in privinta suprafetelor de teren ce urmeaza sa fie date persoanelor stramutate pe Dealul Boierului.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane