Home Social Reducerea, mereu pe sufletul romanului

Reducerea, mereu pe sufletul romanului

DISTRIBUIŢI

-Romanul nu citeste si nu isi cumpara carti-. Este o fraza care pentru multi dintre noi pare un truism ce nu mai are nevoie de argumente. Exista insa momente in care un singur – dar foarte important element – schimba cu totul datele problemei, in conditiile in care acest element este direct legat de … buzunarul romanului.

Dupa ce rezultatele barometrului de consum cultural arata ca 1 din 10 romani nu are nicio carte in casa, ori cele ale unui sondaj de opinie ne spun ca tinerii nu plaseaza lectura in randul activitatilor din timpul liber, orientarea publicului catre cultura reprezinta un pariu tot mai ambitios. Pornind de la aceste coordonate, eliminarea barierei financiare care se interpune intre cititor si carte pare a fi arma optima in atingerea acestui obiectiv, al apropierii publicului de lectura. A dovedit-o cea de a treia editie a targului de discount-uri -Kilipirim – carte, muzica si film-, care a atras la Sala Dales vizitatori de toate varstele, amatori de lectura sau simpli privitori curiosi de ce se mai vinde la reducere. Cele 53 de edituri expozante au adus, prin oferta prezentata, diversitatea necesara atragerii unui segment de public cat mai variat. Beletristica, tehnica, carte de import, lectura pentru cei mai mici dintre cititori, carte religioasa, ghiduri de tot felul, lucrari enciclopedice, albume de arta … toate in schimbul unor sume cu 30 sau chiar 80 de procente mai mici decat cele pe care trebuie sa le platesti in librarii.

-Kilipirim- – libraria pentru inceputul anului universitar

Conceput ca un perimetru de intalnire intre posibilii consumatori culturali si producatorii de carte, -Kilipirim- isi propune ca, de doua ori pe an, sa faciliteze accesul publicului larg la toate produsele pe care le ofera expozantii. La editia de primavara a targului de discount-uri editurile aduc, in general, in fata vizitatorilor, titluri editate cu ceva timp in urma, care de cele mai multe ori raman -in depozit-. Pentru editia de toamna, organizatorii si-au stabilit insa un alt segment de public-tinta, invitand mai multe edituri care sa ofere carte de specialitate. Aceasta componenta pusa in directa legatura cu perioada in care se desfasoara targul – imediat dupa inceputul anului universitar – reprezinta ingredientele perfecte pentru reteta atragerii studentilor. -Ma bucur ca am putut sa imi cumpar si carti pe care nu am reusit sa le iau pana acum, dar am gasit aici multe din titlurile incluse pe listele bibliografice ale unor cursuri de la facultate-, ne-a declarat un tanar vizitator. Succesul editiilor precedente, dar si solicitarile venite din afara Bucurestiului, le-au dat incredere organizatorilor in reusita desfasurarii targului si in alta locatie. -Pentru ca am auzit de multe ori intrebarea <Dar de ce numai in Bucuresti?>, vom avea luna viitoare prima editie itineranta a <Kilipirim>-ului, la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj-, ne-a declarat Iuliana Radu, director PR in cadrul editurii organizatoare.

-Vanatorii- de cultura

Daca la editiile precedente prezenta editurilor a fost predominanta printre expozanti, de aceasta data si-au facut loc si colectionarii de numismatica si anticarii. O prezenta mai mult cu titlul de experiment, dar cu siguranta mai numeroasa pe viitor, datorita succesului de care au avut parte monedele ori obiectele de colectie. De asemenea, producatorii si distribuitorii de produse audio-video au simtit reusita acestui tip de abordare a publicului. -Daca in cazul cartilor exista persoane care se uita la data aparitiei si, vazand ca a fost editata cu un an in urma, renunta, in cazul muzicii problema se pune altfel, pentru ca Vivaldi e tot Vivaldi!-, ne-a explicat Iuliana Radu.

Nu in ultimul rand, felul in care se face reducerea la preturile cartilor este unul dintre elementele de atractie, procentul discount-ului urcand proportional cu numarul de exemplare cumparate. -Am observat doua tipuri de cumparatori. Pe de o parte, sunt acei oameni care isi doresc foarte mult o carte, dar care, din cauza situatiei financiare precare, nu isi permit sa o cumpere decat de la astfel de targuri. De cealalta parte, stau cei -cu dare de mana-, care vin aici interesati de un anume profil si cumpara foarte mult din aria respectiva-, ne-a explicat unul dintre expozanti.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.