Home Social Rețeaua Rupem tăcerea despre violența sexuală

Rețeaua Rupem tăcerea despre violența sexuală

DISTRIBUIŢI

Violența sexuală în România este o realitate! Aproximativ 600.000 de femei au fost la un moment dat în viață victimele unei agresiuni sexuale, după cum arată un studiu realizat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) (1). Află ce poți face dacă ai trecut printr-o agresiune sexuală sau cum poți ajuta victimele!

Rețeaua Rupem tăcerea despre violența sexuală lansează ‘Ghidul pentru victimele violenței sexuale’

Majoritatea covârșitoare a victimelor sunt femei, iar din păcate un număr foarte mic raportează agresiunea, de teamă sau rușine. Victimele violenței sexuale nu beneficiază de servicii integrate — de informare, asistență medicală și medico-legală și de consiliere psihologică într-un singur loc, ci sunt nevoite să se deplaseze la numeroase instituții și să contacteze o serie de specialiști, proces care poate fi traumatizant și dificil pentru victimă. Astfel, Rețeaua Rupem tăcerea despre violența sexuală a realizat un ghid care își propune să ajute victimele și include informații despre ce anume se întâmplă după agresiunea sexuală, incluzând examinarea medicală, procedurile legale, reacțiile emoționale și rolul celor din jur în vederea recuperării victimelor violenței sexuale.

Dată fiind rata mare de violuri și alte forme de violență sexuală în România, este important și urgent ca ghidul să fie diseminat de către noi toți și toate, pentru a ajunge la cât mai multe persoane. Oricine poate fi victimă a violenței sexuale la un moment dat în viață. Informarea despre acest fenomen este utilă și simplă, prin intermediul acestui ghid. Putem ajuta victimele violenței sexuale făcând cunoscute informațiile care se regăsesc în ghid, prin diferite mijloace de diseminare.

Violența sexuală, în toate formele sale este o gravă încălcare a drepturilor omului și o infracțiune sancționată penal (art. 218 alin. 1-2 Codul Penal), cu profunde consecințe fizice, psihologice și chiar economice pe termen lung pentru victimă.

Ce veți afla din acest ghid?

Ghidul pentru victimele violenței sexuale explică în termeni accesibili:

— Ce este violența sexuală și care sunt cele mai întâlnite forme de violență sexuală;

— Pașii pe care trebuie să ii urmezi dacă ai fost victima unei agresiuni sexuale și serviciile la care poți apela în acest caz;

— Care sunt serviciile de suport oferite de ONG-urile de profil din țară și cum le poți contacta;

— Care sunt drepturile unei persoane supraviețuitoare a violenței sexuale.

Ghidul poate fi accesat online, pe site-ul Rețelei Rupem tăcerea despre violența sexuală:

http://violentadegen.ro/wp-content/uploads/Ghid-pentru-victime_Rupem-tacerea-despre-violenta-sexuala.pdf

Violența sexuală te privește și pe TINE! Arată că îți pasă!

Susține-ne! Dă acest ghid mai departe! Poate salva pe cineva!

***

(1) Studiul FRA: ‘Violența împotriva femeilor: în fiecare zi și în orice loc’—

http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra-2014-vaw-survey-main-results-apr14_en.pdf

***

Rețeaua Rupem tăcerea despre violența sexuală este formată din Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului — ACTEDO, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen — A.L.E.G., Centrul FILIA, Asociația Front, Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome E-Romnja, Institutul Est European pentru Sănătatea Reproducerii (IEESR), Asociația Femeilor Împotriva Violenței AFIV-Artemis, CPE — Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Asociația Transcena, Asociația Anais, Grupul QUANTIC, Asociația Pas Alternativ, Asociația Psihosfera, Centrul de Mediere și Securitate Comunitară (CSMC), Asociația VIVAD, Asociația Atena Delphi, Societatea de Analize Feministe AnA, Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice — ECPI, Grupul NU Înseamnă NU.

Rețeaua este finanțată prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.