„Stimați membri ai Comisiei de Cultura,
Doamnelor și domnilor,
Recent, somat să dea explicații despre felul în care cheltuie banul public la Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), Președintele Director General al acestei instituții, dl. Georgică Severin, încerca să eludează un eventual răspuns invocând faptul că nu răspunde „ acuzațiilor venite din partea unor anonimi”.
Prin prezentul document, vă aduc la cunoștință că informațiile și solicitările de explicații despre eventuale derapaje grave de tip financiar, dar și editorial, la SRR, sunt perfect asumate, în pofida faptului că președintele Georgică Severin conduce instituția prin amenințări și teroare.
Grupul de jurnaliști din SRR care a redactat scrisoarea există și dispune de informații clarificatoare despre eventuale abuzuri, chiar dacă nu si-au semnat nominal petiția. Este cât se poate de firesc gestul lor. Oamenii se tem de eventuale represalii administrative. Pentru a avea acces ușor și pentru a proteja sursele din interiorul instituției, cele care au semnalat derapajele conducerii, colegii mei au preferat să nu își facă deocamdată publice numele.
Iată de ce, pentru a confirma și întări cele relatate de colegii mei, ca fost avertizor de integritate în 2004, luat sub protecție la acea vreme de organizația Reporteri fără frontiere și menționată în Raportul Departamentului de stat SUA privind libertatea presei în România, îmi asum public afirmațiile făcute de colegii mei în acea scrisoarea Mai mult, întăresc și dezvolt analiza făcută de ei, pe baza informațiilor pe care le dețin eu însămi din interiorul SRR, unde am lucrat aproape 25 de ani.
Fac acest demers pentru a confirma că toate faptele denunțate de către colegii mei jurnaliști de la RRA, trimise către dvs și, ulterior, preluate pe larg în toată presa, sunt adevărate, pot fi dovedite printr-o atentă investigație din partea dvs. Ca orice jurnalist care-si respectă profesia, niciodată nu relatăm fapte, fără dovezi și fără o verificare din cel puțin două surse. Nu mă aștept ca domnul Georgică Severin să recunoască acest lucru, deși de aproape 2 ani conduce SRR.
Mă adresez dvs, ca jurnalista care a lucrat de peste două decenii pentru postul public de radio. Demersul meu este in legătură cu audierea dlui Președinte Director General, Georgică Severin, audiere despre care am aflat din presă că va avea loc. Și tot din presă am aflat că dl Severin susține că nu răspunde unei scrisori anonime. E ușor să eludezi orice responsabilitate managerială utilizând o asemenea replică. Discreditezi ideile și informațiile despre realități instituționale, reducându-le la statutul de bârfă. În plus, somând semnatarii scrisorii să își facă publică identitatea, înainte ca aceștia de a beneficia de protecție, sugerezi că cei care aduc în mod nominal aceste informații riscă să fie reprimați administrativ și juridic. Domnul Severin nu are poate capacitatea să înțeleagă că nu semnatarii petiției sunt importanți, ci realitățile verificabile semnalate de către comisia pe care o reprezentați în forul legislativ suprem.
SUSPCIUNI PRIVIND ABUZURI FINANCIARE:
Banii publici sunt într-adevăr risipiți la Radio Romania. Este suficient să privim probele: salariul PDG, al șefei de cabinet, consilierilor, al directorilor, redactorilor șefi sau ale managerilor. Șeful SRR cumulează două salarii: unul de Președinte (echivalent cu salariul de ministru – 11.000 lei pe lună) și altul de Director General (echivalentul a 5 salarii medii din SRR, conform unei decizii interne – 12.000 lei). Pe lângă salariu, se mai adaugă primele cu ocazia sărbătorilor, diurnele și deplasările. La final, el poate ajunge la aproape 30.000 de lei pe lună, potrivit anexelor CCM (contractului colectiv de muncă). Dl. Georgică Severin continuă să beneficieze și el de un ordin emis de fosta președintă a SRR, Maria Toghină (actualmente membră a CA din partea guvernului Dăncilă) un ordin prin care PDG al SRR este unic angajator. Și atunci, politica de resurse umane și evident cea salarială este la pixul domniei sale. Și, nu putem să nu ne întrebăm, dacă astfel mulți responsabili cu politica editorială sau cu partea financiară, nu sunt șantajabili?
Majorările de salarii se fac, în prezent, în SRR, la recomandările managerilor și în funcție de fidelizarea față de conducerea SRR, mai ales față de PDG. Și cum altfel, dacă manageri și redactor-șefi sunt menținuți în funcție de ani de zile, fără concurs, iar în prezent președintele Severin a forțat intrarea în vigoare a unui CCM care conține, între altele, o prevedere prin care aceștia nu mai dau concurs, ci sunt numiți. Când afirm forțarea spun că: acest CCM a fost negociat fără informarea angajaților (sindicatele pot confirma acest fapt) și membrilor C.A li s-a cerut un vot pentru ca acest document să intrerepede în vigoare ( au votat inclusiv cei doi reprezentanți ai salariaților: unul este angajat la SNR -Moise Adrian, iar celălalt este realizator la RRA, Gabriel Basarabescu. Cei doi susțin public că nu au știut de negocieri, dar, că se declară moderat optimiști. Ceea ce ese indubitabil un mare semn de întrebare. La fel este si Sindicatul care a negociat acest CCM, care, potrivit cifrelor oficiale, nu mai are decât 300 de membri, din 2000 de angajați.
Confirm că salariile jurnalistilor obisnuiti, a putinilor jurnalisti care au mai ramas in SRR, în medie, nu trec de 2500-2800 de RON net. În condițiile în care numărul lor scade și creste numărul personalului administrativ. Dacă privim organigama si ne gandim ca la RRA, de exemplu, principalul canal al corporației, nu mai sunt 100 de angajați pe partea editorială, iar personalul auxiliar, operatori em Dl. Severin nu cred că poate nega acest lucru. În plus, salariul său și al conducerii sunt publice, trebuie să fie astfel, deoarece instituția este finanțată eminamente din bani publici și un poate fi încălcată legea. Măcar cea legată de bunul-simț.
În declarațiile de avere, actualizate în iunie 2018, membrii Consiliului de Administrație, numiți, la propunerea partidelor din Opoziție sau a Administrației Prezidențiale, au declarat venituri salariale în medie de 30.000 de lei pe primele șase luni ale anului. Alții, numiți la propunerea PSD, sar de 160.000 de lei, pe aceeași perioadă. Acei membri ai Consiliului de Administrație, printre care Ruxandra Ileana Săraru, Maria Țoghină și George Gabriel Basarabescu, au primit și emisiuni la radioul public.
Da, dl Severin călătorește foarte mult pe bani publici și își face platformă personală pe banii contribuabililor. Nu poate justifica oportunitatea, de exemplu, a unui curs EBU ( Uniunea Europeană de Radio și Televiziune, unde SRR este membră de foarte mulți ani) în valoare de 18.000 de euro. Îl întreb, prin această scrisoare și îndrăznesc să sper că va răspunde: ce îl recomanda pentru un astfel de curs? Am colaborat cu EBU cât timp am fost corespondent al RRA la Bruxelles aproape 5 ani și știu că astfel de traininguri sunt destinate jurnaliștilor și doar acelor manageri din instituții media care au atribuții în dezvoltarea editorială a acelor corporații.
Bugetul Societății Române de Radiodifuziune aproape că are un capitolul dedicat deplasărilor externe ale șefului instituției. Georgică Severin a efectuat 12 vizite în străinătate doar anul acesta și care au costat peste 100.000 de lei. Și dvs, l-ați chemat la audieri, în mai, pe acest subiect. Nu a aflat, însă, opinia publică, de ce a făcut atțt de multe deplasări. Sperăm să aflați dvs, acum, cu ocazia acestei audieri.
DERAPAJE DE TIP EDITORIAL. Politica editorială a RRA este în afara agendei editoriale.
Nu e de mirare că audiența a scăzut. La fel și pentru clelealte posturi, inclusiv și mai ales, cele regionale. Radio Cluj, de exemplu, unde am lucrat 2 ani, după mandatul meu ca și corespondent la Bruxelles. Clujul este al doilea oraș ca importanță a țării, el acoperind 8 județe din Transilvania, dar are o audiență undeva cu puțin peste 0% și aceasta pentru că politica editorială de pe mandatul dlui Severin a fost transformată într-una ce aproape în proporție de 80% se concentrează pe evenimente culturale sau și mai grav, de nișă, concurs de schi, deschiderea unei piscine,sfaturi pentru bucătărese. In perioada in care am lucrat la Cluj, s-a intamplat de mai multe ori sa tratam subiecte editoriale la solicitarea managerului, care spunea ca « e ordin de sus ».
Sursele de informare pentru evenimente nu sunt celel ale RRA, nu sunt credibile. Nu sunt invitate la microfon personalități, nu sunt reportaje, investigații, emisiuni sociale sau dezbateri politice cu toți actorii politici. Eu as numi o astfel de strategie editorială: CENZURA PRIN OMISIUNE. Si pot să vin în fața dvs cu multe, zeci de exemple. În concluzie, SRR este în prezent o instituție de divertisment, de impresariat artistic, eminamente și nu de presă și evenimente culturale, conform legii 41, de funcționare.
Știu că dl Severin va spune că semnez această scrisoare, deoarece, dânsul, ca unic angajator, a refuzat să-mi prelungească contractul de muncă pe perioadă determinată. Jurnaliștii liberi, domnilor, au deobicei, un astfel de contract, tocmai pentru a fi amenințați. Este adevărat, totodată, că dl Severin cu 2 săptămâni înainte de expirare, la 1 0ctombrie 2018, a ales o metodă nu tocmai legală de a mă lăsa fără un loc de muncă în SRR, o instituție pentru care lucrez din 1993.
Si pentru care am fost pe rând- reporter, redactor, realizator, corespondent de presă la Bruxelles și nu în ultimul rând avertizor de integritate. În relatările mele, în activitatea mea profesională, nimeni, niciodată nu a putut să-mi repoșeze ceva. Cu atât mai puțin domnia sa, care prin onor calitatea sa de unic angajator, a dat ordin să fiu fost evaluată cu 6 luni înainte de a fi dată afară, la începutul lui 2018, de către redactorul sef de la Radio Cluj, Andrei Huțanu (în această funcție, fără concurs). Am primit un calificativ maxim.
Doamnelor și domnilor, sunt pregătită să rezist atacurilor ce vor veni din partea dlui Severin și vă stau la dispoziție oricând pentru lămuriri suplimentare.
Cerasela Radulescu“
Desfinţat sau privatizat + TVR …..