Agentia Nationala de Transpant din Romania a autorizat realizarea transplantului de mana, in Clinica de chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva din Spitalul Floreasca. Problema o constituie insa lipsa donatorilor. -Daca am avea donatori cadavru, Romania ar putea deveni a saptea tara din lume unde este realizat transplantul de mana-, a declarat, pentru Mediafax, profesorul Ioan Lascar, seful clinicii de profil.
Chiar daca interventia este unul dintre tipurile de transplant extrem de complex – doar sase tari din lume au realizat aceasta operatie – chirurgii plasticieni romani sunt pregatiti sa o realizeze in tara.
-Pana atunci, poate lamurim populatia ca putem sa ne ajutam semenii in diferite feluri, iar donarea de organe este o actiune extrem de nobila si care poate salva multe vieti-, a adaugat profesorul Lascar. Peste numai o saptamana va avea loc deschiderea lucrarilor celui de-al 2-lea Congres International al Asociatiei Chirurgilor Plastici din Romania, la care vor participa specialisti mondiali din domeniu. Intrunirea este unul dintre cele mai importante evenimente stiintifice, care marcheaza activitatea specialistilor in domeniu, unde chirurgi din Romania, dar si experti din 15 tari vor face bilantul realizarilor proprii si mondiale in privinta chirugiei plastice, estetice si microchirurgiei, specialitatea cu cele mai rapide asimilari in privinta progresului tehnologic in avantajul pacientilor, a explicat profesorul Lascar.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane