Home Social Romania se prezinta mai bine ca Franta sau Marea Britanie

Romania se prezinta mai bine ca Franta sau Marea Britanie

DISTRIBUIŢI

Situatia institutionalizarii copiilor in Romania este considerata de expertii internationali mai buna decat in multe state dezvoltate din lume si chiar de cea existenta in tari precum Franta sau Marea Britanie. Cele mai importante realizari se refera la desfiintarea centrelor de plasament in care traiau sute de minori, precum si la faptul ca in Romania nu mai exista copii de pana la doi ani institutionalizati.

Pentru ca progresele pe care le-a inregistrat tara noastra in ultimii ani in domeniul protectiei copilului au fost extrem de importante, in Bucuresti s-a desfasurat saptamana trecuta o conferinta internationala la care au participat experti in domeniu din peste 20 de tari. Unul din scopurile acestei intalniri a fost ca ei sa poata prelua modelul romanesc privind reforma sistemului pentru protectia copilului.

Tarile bogate inca mai lucreaza cu personal nespecializat

Unul dintre cele mai dezbatute subiecte pe parcursul celor doua zile de conferinta a fost institutionalizarea copilului. Romania mai avea, la mijlocul anului trecut, 80.000 de minori in atentie, dintre acestia doar 31.000 fiind in institutii de tip rezidential, iar 49.000 se aflau in familii substitutive.

Bep Van Sloten din Olanda, expert in protectia copilului din Romania, a apreciat ca la acest capitol stam mult mai bine chiar decat Franta sau Marea Britanie, unde inca mai sunt centre de plasament cu sute de copii sau unde continua institutionalizarea celor care nu au implinit doi ani, desi s-a stabilit ca acest lucru dauneaza dezvoltarii ulterioare a copilului. Probleme mari la acest capitol se inregistreaza, de altfel, in toate tarile in curs de dezvoltare, dupa cum a declarat expertul din Olanda. Un alt lucru considerat important a fost faptul ca la noi se lucreaza cu specialisti, in timp ce -in tarile bogate nu sunt servicii specializate bune, lucreaza cu personal nespecializat, iar copiii nu au unde sa se planga-.

In 2005, s-au desfiintat 36 de centre de plasament clasice

Aproape 57.000 de copii erau protejati in institutii in 2001 si aproximativ 5.000 erau in plasament maternal. Daca in 2000 existau doar 2.875 de asistenti maternali, numarul lor a ajuns la mijlocul anului trecut la peste 13.000, iar numarul copiilor care beneficiaza de o astfel de ingrijire la 16.000.

Din 758 de centre de plasament functionale in anul 2000, in iulie 2005 mai existau doar 11 astfel de institutii, in care erau cazati mai mult de 150 de copii. Numai anul trecut au fost desfiintate 36 de centre de plasament clasice, in care erau institutionalizati aproximativ 3.500 de copii. In locul lor au fost create peste 150 de servicii alternative, iar 900 dintre acei minori au fost reintegrati in familia biologica. Expertii sositi in Romania au fost invitati sa viziteze Leaganul -Sfanta Ecaterina-, unul dintre cele mai mari centre, care adapostea in 1998 aproape 500 de copii si care a fost desfiintat anul trecut, precum si o parte din serviciile alternative infiintate. Au fost extrem de uimiti de ceea ce au vazut, mai ales ca nimic nu semana cu imaginea centrelor romanesti prezentata in presa internationala. Au fost curiosi sa afle cum au reusit autoritatile sa faca astfel de lucruri si cei mai multi dintre ei nu s-au sfiit sa recunoasca ca tara din care provin este cu mult ramasa in urma.

Atentie marita asupra copiilor ai caror parinti muncesc in strainatate

Desi suntem considerati un model in protectia copilului, mai exista o serie de aspecte asupra carora mai trebuie sa lucram. Printre acestea se numara dezvoltarea mai ampla a politicilor care sa sprijine familia, precum si acordarea unei atentii sporite copiilor ai caror parinti lucreaza in strainatate. In acest sens insa, ANPDC a anuntat ca in cel mult doua luni va incheia un protocol cu Oficiul pentru Migrarea Fortei de Munca prin care fiecare directie judeteana va fi obligata sa verifice permanent situatia acestor minori.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.