România se află pe locul al 52-lea din 56 de țări în ceea ce privește încrederea consumatorilor, potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de The Nielsen Company, bazat pe încrederea în piața muncii, situația financiară personală și posibilitatea de a cheltui. Sondajul a fost efectuat în rândul a 31.000 de persoane din 56 de țări. Potrivit rezultatelor studiului, Grecia are cei mai pesimiști consumatori, precedată de Portugalia, Ungaria, Croația, respectiv România. Pe de altă parte, cei mai optimiști consumatori se regăsesc în India, urmată de Filipine, Indonezia, Malaezia, Emiratele Arabe Unite, Elveția sau Hong Kong. Printre țările cu cele mai scăzute rate de încredere se mai regăsesc Irlanda, Spania, Lituania, Italia, Japonia, Coreea de Sud sau Letonia.
La nivel global, încrederea populației a scăzut în trimestrul al doilea la minimul ultimului an și jumătate, din cauza perspectivelor economice incerte, crizei datoriilor de stat din zona euro și inflației tot mai ridicate, factori care cresc gradul de prudență.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane