Home Social Romanii vor putea apela la 2.500 asistenti comunitari

Romanii vor putea apela la 2.500 asistenti comunitari

DISTRIBUIŢI

Incepand de anul viitor, romanii vor putea apela la serviciile a 2500 de asistenti medicali comunitari. Potrivit unui proiect realizat de guvern, in parteneriat cu Grupul la Nivel Inalt pentru Copiii Romaniei, aceste persoane isi vor desfasura activitatea in centre primare de sanatate coordonate de un medic, iar atunci cand este necesar, ele se vor deplasa la domiciliul celor care necesita ajutor. Conform standardelor stabilite de Organizatia Mondiala de Sanatate, orice familie ar trebui sa poata ajunge la un asistent medical comunitar in maxim 30 de minute, cu orice mijloc de transport, de la locuinta sa. Vlad Iliescu, secretarul de stat la Ministerul Sanatatii, a declarat ca -centrele primare de sanatate pot functiona in policlinici, spitale, dispensare sau cabinete medicale, nefiind necesara infiintarea unui alt sistem de centre-. Pana in prezent, au fost atestate ca asistente medicale comunitare doar 805 persoane, urmand ca pana la sfarsitul anului 2007 numarul acestora sa ajunga la 2.500. Astfel, o singura persoana specializata in acest sens ar urma sa aiba in grija aproximativ 50 de familii. Totodata, premierul Calin Popescu-Tariceanu a anuntat ca va urgenta pregatirea a inca 200 de asistenti medicali comunitari, astfel ca pana la finalul lunii decembrie sa fie disponibile serviciile a 1.000 de astfel de persoane.

Programul de pregatire a asistentelor a beneficiat in acest an de fonduri in valoare de 400 miliarde de lei vechi, de zece ori mai mult fata de cat a primit in anul 2005. Asistentele medicale comunitare vor avea un rol esential, in special in zonele in care nu exista medic de familie. De asemenea, ele vor acorda ingrijiri femeilor insarcinate sau mamelor cu copii si vor putea, acolo unde este absolut necesar, sa faca trimiteri catre medici specializati sau institutii care ofera servicii specializate. In ce priveste salariul pe care il vor obtine, acesta va fi echivalent cu venitul unei asistente medicale, la care se vor adauga comisioane in functie de realizarea unor anumiti indici.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.