Conform unui studiu Thera Group, românii își doresc să lucreze în străinătate în special în construcții, agricultură sau industria hotelieră, cei cu vârsta de până la 25 de ani ar accepta salarii lunare de 800-1.000 de euro, iar cei de peste 25 de ani vizează la salarii cuprinse între 1.000 și 1.500 de euro. Studiul realizat de agenția de recrutare de forță de muncă pentru străinătate Thera Group a avut la bază un eșantion de 1.080 de persoane, din toate zonele țării și categoriile profesionale, a declarat într-un comunicat directorul general al Thera Group, Cristian Tudorache. Conform rezultatelor studiului, cei mai mulți candidați își doresc un loc de muncă în domeniul construcțiilor (26%), agriculturii (25%) sau în industria hotelieră (16%). Ca nivel salarial, 47% dintre candidați își doresc un salariu cuprins între 1.000 și 1.500 de euro, în domenii precum agricultură, construcții, zootehnie, industria petrolieră sau cea auto. Candidații necalificați ar accepta un salariu cuprins între 800 și 1.000 de euro (78%). Studiul a arătat că bărbații sunt interesați de domeniul construcțiilor (36%), urmat de agricultură (21%), iar femeile ar prefera un loc de muncă în agricultură (34%), industria hotelieră (29%) sau îngrijirea copiilor și a vârstnicilor (18%). În ceea ce privește așteptările salariale, candidații cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani ar accepta un salariu lunar de 800 – 1.000 de euro (43%), pe când cei de peste 25 de ani își doresc un salariu cuprins între 1.000 și 1.500 de euro (51%). Cei mai mulți candidați pentru un loc de muncă în străinătate au vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani (46%), urmați de cei de peste 40 de ani (34%). Majoritatea candidaților sunt muncitori calificați sau specialiști (62%), iar 38% dintre ei sunt muncitori necalificați. În ceea ce privește nivelul studiilor, 22% dintre candidați au studii primare, 35% au absolvit liceul sau o școală profesională și doar 8% au studii superioare. Din eșantionul de 1.080 de persoane, 32% sunt din Muntenia, 25% din zona Ardealului, 19% din Moldova, 10% din Oltenia, 9% din Banat și 5% din Dobrogea.
Home Social Românii vor să muncească în străinătate în construcții, agricultură și industria hotelieră