Familia unei femei de 31 de ani care a murit, săptămåna trecută, la Spitalul Județean din Timișoara, după o operație de hernie de disc, acuză medicii care s-au ocupat de caz de malpraxis, în timp ce reprezentanții spitalului spun că o eventuală anchetă va începe în funcție de rezultatul autopsiei.
Grigore Andronie a declarat, ieri, pentru Mediafax, că fiica sa, Ramona-Gabriela Ionescu, în vårstă de 31 de ani, s-a internat, în urmă cu două săptămåni, la Spitalul Județean din Timișoara pentru a fi operată de hernie de disc, însă după intervenția chirurgicală ginerele său a fost anunțat de medici că femeia nu mai poate fi salvată. El a afirmat că, după cinci zile în care a fost în moarte cerebrală, fiica sa a murit. Potrivit acestuia, în timp ce fiica sa se afla în comă, familia a fost cu analizele la un spital din Viena, doctorii de acolo afirmånd că medicii din Timișoara nu au făcut toate analizele necesare înainte de a-i administra anestezicul. Tatăl femeii îi mai acuză pe medicii care au participat la operație că au luat 200 de lei, bani pe care fiica sa îi avea în halat pentru a-i oferi acestora. El a precizat că fiica sa a lăsat în urmă doi copii, unul în vårstă de 11 ani, iar celălalt în våstă de patru ani. Andronie a afirmat că familia a solicitat efectuarea unei autopsii și, în funcție de rezultatul acesteia, va decide dacă va da în judecată spitalul.
La råndul său, purtătorul de cuvånt al Spitalului Județean din Timișoara, Liana Dacilescu, a declarat că familia femeii nu a depus o plångere oficială, iar o anchetă în acest caz va începe în funcție de rezultatul autopsiei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 13.01.2025, 15:10:28