Home Social Scheletele a doi tineri care se țin de mână, din epoca medievală,...

Scheletele a doi tineri care se țin de mână, din epoca medievală, descoperite la Cluj

DISTRIBUIŢI

Mai multe schelete, între care cele a doi tineri care se țin de mână, din epoca medievală, au fost descoperite de către o echipă a Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca în curtea unei foste mănăstiri dominicane.
Cercetătorul principal Adrian Rusu de la Institutul de Arheologie și Istoria Artei a Academiei Române din Cluj-Napoca, specialist în epoca medievală, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că, în cadrul unor lucrări făcute în curtea interioară a fostei mănăstiri dominicane din Cluj-Napoca, au fost descoperite mai multe schelete.
„Printre acestea și cele aparținând unui cuplu de tineri de circa 30 de ani, bărbat și femeie, așezate față în față, care se țineau de mână și care au fost îngropați împreună. Este un caz ciudat, un fel de Romeo și Julieta. Am descoperit că bărbatul a murit în urma unui accident, osul sternului fiind spart de un obiect contondent, iar femeia, care a fost îngropată cu el, probabil că a făcut infarct la aflarea veștii. Altă explicație nu găsim. Scheletele aparțin epocii medievale, din perioada 1.450 – 1.550, fiind un lucru normal ca în jurul unei biserici să se afle morminte“, a spus Rusu.
El a afirmat că, în zonă, a mai fost descoperit și scheletul unui copil, secționat însă de o fundație, dar și oase din partea de jos a piciorului, aparținând unui al patrulea schelet.
Lucrările efectuate de specialiștii Institutului de Arheologie împreună cu cei ai Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca fac parte dintr-un proiect de restaurare a fostei mănăstiri dominicane din Cluj-Napoca, monument istoric ce datează din secolul al XIV-lea.

Rudi Vania

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.