Nu știm dacă acesta a fost singurul compromis al Emiliei Șercan dar știm că această nespecialistă în Drept a studiat teza de doctorat a Laurei Codruța Kövesi și după ce a „analizat documentele și argumentele prezentate de Laura Codruța Kövesi” și a „găsit o serie de greșeli, omisiuni sau suspiciuni noi” a concluzionat că se „confirmă nevoia ca teza să fie analizată cu atenţie de către specialiști”, publicând chiar „pe surse” una dintre concluziile Comisiei de Etică a Universității de Vest din Timișoara: „Sesizarea de plagiat formulată de Grupul de Investigații Politice (al lui Mugur Ciuvică n.r.) cu privire la teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi este ‘parțial îndreptățită și fundamentată’”. Ulterior o comisie de experți a decis că teza șefei DNA nu e plagiată.
Revenind la compromisul Emiliei vă reamintim că doi ziariști l-au ridicat pe culmile disperării pe Sorin Ovidiu Vîntu în presa românească: Ovidiu Zară în Curentul și Emilia Șercan în Evenimentul Zilei. Vîntu era convins că oricine cedează pentru prețul corect. Pe Zară nu a putut să-l cumpere, pe Șercan da! Vîntu a încercat din răsputeri să-l cumpere și după ce a fost refuzat, să-l îngenuncheze pe Ovidiu Zară dar acesta a rezistat eroic și chiar a reușit să obțină condamnarea lui Vîntu la amendă penală pentru calomnie după ce SOV a declarat că l-a plătit pe Zară, făcându-i mogulului cazier astfel că în toate actele făcute de procurori ulterior s-a putut menționa „cunoscut cu antecedente penale”, Vîntu fiind reabilitat după condamnarea din anii 80. De aceea să o transformăm acum pe Emilia Șercan în victima Eugeniei Vodă mi se pare cel puțin prostesc. Eu am fost cea care a dezvăluit în anul 2010, AICI, sumele uriașe cu care Vîntu cumpărase jurnaliștii și pe unul din cei doi critici ai săi: Emilia Șercan. Nimeni până la Eugenia Vodă nu a întrebat-o despre asta. A greșit jurnalista Eugenia Vodă că i-a pus întrebări incomode? Bineînțeles că nu, că doar nu era un interviu publicitar. A greșit Emilia Șercan pentru că a crezut că va scăpa și cu sufletu-n rai. E adevărat că și Tolontan a fost și este plătit cu zeci de mii de Euro de către Voiculescu dar diferența e că el nu a scris despre Voiculescu și apoi i-a acceptat banii cum a făcut Șercan. Șercan a scris zeci de articole că Vântu e infractor. Dacă nu a mințit ca jurnalist al Evenimentului Zilei atunci a acceptat bani despre care știa că provin din infracțiuni, ceea ce frizează spălarea de bani mai ales că plătită mai bine ca la CNN, Emilia nu a produs vreo investigație sonoră la Realitatea TV, de banii respectivi. Sau poate a mințit ca jurnalistă la Evenimentul zilei, faptele lui Vîntu descrise de ea nu erau infracțiuni și atunci doar a încercat să-și crească prețul în fața lui Vîntu.
Iată ce scriam în anul 2010 când dezvăluiam fascinanta poveste a Emiliei Şercan
„Emilia Şercan a făcut carieră în presă urcând treaptă cu treaptă, mai întâi în presa locală, apoi în anul 2000 se mută în Bucureşti ca reporter la „Curierul Naţional“, ascensiunea terminându-se la „Evenimentul zilei“ ca şef al departamentului de investigaţii, funcţie pe care a ocupat-o până în ianuarie 2008, când visul său s-a împlinit: pleacă pe postul de şef de departament investigaţii la Grupul Realitatea Caţavencu. Noi o întrebăm pe Emilia, specialista în investigaţii: care grup? Aşa cum scriam cu câteva zile în urmă, Grupul Realitatea Caţavencu nu există din punct de vedere juridic. În România s-a reglementat acest mod de asociere în grup prin Legea 161/2003, care defineşte Grupul de Interes Economic, GIE, înregistrarea fiind obligatorie la Registrul Comerţului. Niciodată firmele Realitatea Media, Caţavencu, Poligraf (editorul „Cotidianului“), Romantica etc. nu au format un GIE la ONRC. Despre educaţia Emiliei Şercan se găsesc doar următoarele informaţii: a urmat cursurile Grupului Şcolar „Vasile Deac“ din Vatra Dornei, promoţia 1995, şi a absolvit în anul 2003 Facultatea de Jurnalism de la Sibiu, probabil o formă de învăţământ la distanţă, având în vedere că locuia din 2000 în Bucureşti, cum ea însăşi declara pe blogul personal.
Bine, o să ne întrebaţi, şi ce-i aşa fascinant la ea? Să vă explicăm: începând cu anul 2005, Emilia şi departamentul condus de ea au început să publice unul după altul articole de investigaţii privindu-l pe SOV, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. L-au urmărit în Creta, la Viena, când s-a operat pe cord deschis – deh! blestemele feneiştilor -, l-au acuzat trei ani de zile că banii feneiştilor sunt la SOV, aşa cum a stabilit expertiza judiciară, că foloseşte intermediari pentru a-şi camufla afacerile, că a fost „groparul FNI, rămas curat şi uscat folosind o armată de oameni de paie“, după cum plastic se exprima chiar Emilia Şercan într-o anchetă publicată în EvZ la şase ani de la căderea FNI.
Şi în 2008, ce să vezi, Emilia se înrolează şi ea în armata de paie a lui SOV pentru preţul brut corect: 5.244 lei-ROL pe cartea de muncă, după cum dezvăluia Tiberiu Lovin pe blogul său, în urmă cu câteva luni, şi 5.379.060.000 de lei-ROL pe drepturi de autor, o medie de 8.500 EURO lunar, în mână. Şi acum fascinaţia: un producător executiv la CNN nu depăşeşte 6.000 EURO lunar, şi asta ar fi cam cel mai mare salariu de jurnalist la CNN. No more comments.
Dar să lăsăm foştii colegi să vorbească despre ea:
Cătălin Prisecariu, revista „KAMIKAZE“:
„Emilia Şercan. Şefa departamentului de investigaţii la EvZ în 2005, când am ajuns eu acolo. Deci şi şefa mea, din septembrie 2005 până în iulie 2006, când am părăsit EvZ pentru «Academia Caţavencu». Nu-i discut Emiliei calităţile profesionale, care nu mă interesează. Dar îmi amintesc foarte clar că avea o pasiune pentru subiectele privitoare la Sorin Ovidiu Vântu. Morbidă, aproape. Sigur, gusturile femeii la bărbaţi nu se discută, deci nu comentez. Totuşi, încă îmi amintesc fapte. Să vă povestesc una din ele: era în toamna lui 2005. Nu mai ţin minte ziua, dar ştiu că era chiar ziua Emiliei. Sau ziua lui Vântu. Cu ocazia asta, pişicher, Vântu i-a trimis Emiliei trandafiri şi nişte sticle cu vin, pe care le-a lăsat la intrarea în redacţia EvZ din Pipera. Reacţia Emiliei a fost: sufocare, uluire, congestionare bruscă, preludiul unui atac de cord şi altele asemenea. După ce şi-a revenit, Emilia a decis: nu avea să se mânjească cu darurile lui Vântu, îi va înapoia acestuia şi florile, şi vinul. S-a urcat într-o maşină a redacţiei, a zburat până pe strada Paris, la vila mogulului, şi a lăsat la poartă ofrandele. Apoi s-a întors în redacţie şi a făcut un tur de onoare. Învinsese! Rămăsese curată, nu acceptase nimic de la SOV, nici măcar flori! În aceeaşi perioadă (sau poate la începutul lui 2006), Emilia a refuzat mai multe oferte venite de la «Cotidianul». De la «Cotidianul» lui SOV, desigur. Le-a refuzat pe toate. Argumentul? Suprem: ea nu-şi vinde virginitatea jurnalistic-deontologică pentru a lucra la Vântu, despre care scria articole în rafală“.
Deci? A acceptat doar când preţul de cumpărare a fost unul corect. Negociere curată: atât a considerat ea costul conştiinţei ei! Cătăline, ea s-a enervat în halul ăla pentru că Vântu a crezut că o poate cumpăra cu nişte sticle de vin. Hai, te rog, ce să facă ea cu florile şi vinul?
Faptul că jurnalistul Emilia Şercan a ales banii lui Vântu pentru a abandona orice anchetă sau investigaţie legată de Vântu reprezintă o opţiune personală, care ar putea fi înţeleasă de dragostea pentru arginţi a oamenilor. Probleme apar atunci când este vorba de Emilia Şercan cea care desfăşoară activităţi didactice la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Potrivit declaraţiilor făcute chiar de Şercan, aceasta le predă studenţilor Tehnici de investigare jurnalistică. Având în vedere traseul său profesional, probabil tehnicile sunt legate de investigarea oamenilor de afaceri care îţi pot asigura un viitor lipsit de griji, după modelul practicat cu succes chiar de ea. În lumina noilor informaţii date acum publicităţii de ziarul „Curentul“, solicităm conducerii FJSC să fie mai selectivă atunci când alege îndrumătorii viitorilor jurnalişti.”
