În mentalul poporului nostru, Sf. Ilie este prezent în numeroase povestiri, datini și chiar superstiții, fiecare dând seamă de felul în care acest Proroc a fost perceput de generațiile dinaintea noastră și cum au găsit de cuviință să-i cinstească sfințenia. Merită menționat că Sf. Ilie, sărbătorit la 20 iulie, este prezent ca profet în toate cele trei religii monoteiste. Legenda vieții Sfântului Ilie Tesviteanul s-a suprapus peste anume credințe și datini precreștine în nebănuite consonanțe a căror deslușire ar fi de folos pentru o mai bună înțelegere de noi înșine. Cum adevărații creștinii nu sunt superstițioși, vom stărui asupra vieții acestui Proroc despre care aflăm mai întâi din Vechiul Testament (III Regi: 17-20 și IV Regi: 1-2) și apoi din Noul Testament, în Evangheliile lui Matei, Marcu și Luca. În limba română, numele Ilie a pătruns din numele ebraic Eliyah, care înseamnă „Al cărui Dumnezeu (El) este YHWH“ și Tesviteanul, de la cetatea Tesba, în Gallad, unde s-a născut.
Căruțaș al raiului, cum i se mai spune, care fulgeră și trăsnește, Sf. Ilie a trăit în sec. IX înainte de Hristos și tradiția apocrifă spune că era din neamul lui Aaron, fiind deci preot. Se povestește că atunci când s-a născut, tatăl său a văzut îngeri învelindu-l în scutece de foc, dându-i numele și hrănindu-l cu o flacără de foc, simbol al râvnei pentru Dumnezeu. Pentru că, mai presus de toate, de la Sf. Ilie putem învăța ce înseamnă în viața de toate zilele tăria credinței în Dumnezeu, respectarea poruncilor lui ca reguli de viață cotidiană și cât de uimitor și bogat roditoare poate fi râvna rugăciunii însoțită de post. Pe toate ni le apropiem mai bine, dacă amintim că vremea aceea era bântuită de numeroase rătăciri, că oamenii, urmând conducătorului lor, Ahab, se închinau și jertfeau idolilor, îndeosebi lui Baal, o zeitate a fertilității și fecundității considerată supremă în civilizațiile din Asia Mijlocie. Și cum „frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii“ ca mod de viață în respectul poruncilor date de Cel după al Cărui chip am fost făcuți, idolatria aduce tot spectrul crizei morale și degradării umane. Aprig apărător al valorilor moralei vechitestamentare, Sf. Ilie propune închinătorilor lui Baal să aducă fiecare jertfă, să se roage pentru a se vedea care este Dumnezeu cel adevărat. Rugăciunea rătăciților a fost vană, în timp ce a Sf. Ilie a făcut să se coboare foc din cer încât a ars și apa. Mânios, Sf. Ilie a mustrat pe închinătorii lui Baal, le-a spus că vor fi pedepsiți de Dumnezeu, că „în acești ani nu va fi nici rouă nici ploaie“ și așa a fost trei ani și jumătate, cu secetă cruntă și foamete mare. Ahab l-a amenințat cu moartea și Sf. Ilie le-a proorocit că împreună cu soția sa vor avea o moarte înfricoșătoare, ceea ce s-a adeverit. Proorocul s-a ascuns undeva pe lângă un râu, unde a fost hrănit de corbi. Plecând de acolo i s-a oprit la casa unei văduve, din Sarepta Sidonului, cerându-i de mâncare și cum femeia era gata să-i facă pâine din ceva făină și ulei pe care le mai avea pentru ea și fiul ei, Sf. Ilie a înmulțit pâinea și uleiul. Crunt împotriva călcătorilor de lege, Sf. Ilie se arată deosebit de blând atunci când, tot prin rugăciune, a înviat pe fiul văduvei care îl cinstise, trimițând gândul felul în care Hristos l-a înviat pe fiul văduvei din Nain.
Viața Sf. Ilie este una a râvnei pentru Dumnezeu adevărat, Dumnezeu cel viu și monahul Nicolae Steinhardt, considera că este de o „izbitoare actualitate pentru vremurile noastre religioase caracterizate mai presus de orice fățărnicie și limbaj dublu, înșelător, de dragul unei păci mincinoase și a unei bucurii false.“ În altă parte, subliniază că „Esențial la Ilie este purtarea față de mincinoși, răi, asupritori și nelegiuiți de tot felul“. Credința sinceră în Dumnezeu este înfiriparea unei relații între om și Creatorul său, îmbogățită și întărită prin rugăciune ca dialog cu Dumnezeu. Așa s-a făcut că atunci când se credea singur și părăsit, Dumnezeu îl întărește spunând Proorocului că mai sunt încă șapte mii de bărbați rugători știuți doar de El. La vremea cuvenită, pe muntele Horeb, unde se arătase și lui Moise, Dumnezeu se dezvăluie Proorocului, nu în furtună năprasnică, nici în foc mistuitor sau cutremur, ci în adierea tainică a unui vânt blând, prefigurând astfel venirea Mântuitorului, care a împlinit Legea cu porunca cea nouă – Iubirii. Iar pe muntele Tabor, când Hristos s-a arătat în chipul slavei Sale dumnezeiești celor trei ucenici, Petru, Iacob și Ioan, era împreună cu Moise și Ilie, dătătorul Legii și apărătorul încrâncenat al ei, eroul credinței celei drepte. Când Sf. Petru spune să construiască trei colibe, glasul Tatălui Ceresc dă mărturie: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-l ascultați“.
Ca făcător de minuni, Sf. Ilie își sfârșește viața tot cu o minune. A fost binecuvântat cu un fiu duhovnicesc, care avea să moștenească darul său și să-l sporească cu o la fel de mare râvnă. Tăria credinței și râvna rugăciunii către „Dumnezeu cel viu“ au făcut ca Sf. Ilie să nu cunoască moartea și a fost înălțat la cer într-un car de foc, tras de cai de foc într-un vuiet de vânt, preînchipuind înălțarea Domnului. În zbor, a lăsat să-i cadă cojocul, care, împăturit, a despicat apele Iordanului ca Elisei să poată trece nestingherit. Și scrie plin de tâlc N. Steinhardt: „El, care prin rugăciunea lui și sârguința sa pentru Unul Dumnezeu i-a ars cu foc de sus pe cei netrebnici și L-a înduplecat să coboare foc pentru ca să mistuie jertfa cea dreaptă, spre rușinea și pieirea idolatrilor… pleacă, prin mila Atotputernicului, întocmai cum a trăit; în iureș de slavă. Lutului nu-i este îngăduit să-l cuprindă, să-l strice“. Și cum, deși om, nu a cunoscut moartea, tradiția spune că se va întoarce, vestind a doua venire a Mântuitorului, când va fi ucis de alți închinători la idoli. Până atunci, să urmăm îndemnul Părintelui de la Rohia: „Să ne fie nouă tuturor pildă de nefățărnicie, sinceritate, dragoste de Dumnezeu, vorbire neprefăcută, silă de minciună și idolatrie, scârbă de fățărnicie și de uimită silă atunci când ne întâmpină pe calea întortocheată a vieții scârbavnica impostură.“ În această formulare generoasă am cuprinde toate semnificațiile din tradiția noastră despre Sf. Ilie, cel atât de aprig cu închinătorii la idolii cei ducători spre moarte. Azi, în acest spirit, se cuvine ca, ascultându-L pe Hristos, mărturisindu-L și urmându-L, să nu uităm porunca: „Să vă iubiți unii pe alții cum Eu v-am iubit pe voi“. Căci, dacă „frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii“, iubirea de Dumnezeu este desăvârșirea ei, vrednica plinire a Legii, deoarece Fiul lui Dumnezeu-Iubire, s-a jertfit pentru noi, cei care crezând în El și mărturisind-L își înveșnicesc viața.
În cinstea Sf. Ilie, astăzi credincioșii mergând la Biserică duc prinoase din primele roade ale verii, aromate cu busuioc pe care, după sfințire, le împart într-o împreună mulțumire și bucurie pentru darurile primite.
Sf. Ilie a fost ales și ca protector al aviatorilor, a căror zi este sărbătorită azi, și ei cutezând să ne apropie infinitul prin pricepere, cutezanță și, de ce nu, visare.
