După ce de la începutul lunii ministrul Apelor și Pădurilor Doina Pană a primit două sesizări oficiale una de la Federația Apehid și una de la Sindicatul Dreptate și Adevăr din Iași despre ilegalitățile și abuzurile din Administrația Națională Apele Române, astăzi președinta sindicatului ieșean i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Mihai Tudose pe care v-o prezentăm integral:
„Subscrisa Sindicatul Independent “Dreptate si Adevar Iasi, am aflat cu multa surprindere din articolul “133 de milioane de Euro din bani publici, fără licitație, prin act adițional la un contract din 1990” publicat de ziarul Curentul, despre ultima faradelege flagranta savarsita de cadrele de conducere ale Administratiei Nationale “Apele Romane” si cele ale Administratiei Bazinale de Apa Prut Barlad din Iasi.
In totalul dispret al legii si al oricarei reguli de bun simt, sefii celor doua institutii au incercat sa atribuie in mod direct, pe baza de act aditional la un contract de lucrari de investitii de gospodarire a apelor din anul 1991, o lucrare in valoare de 6000 miliarde lei vechi, catre o firma de casa a unui partid de opozitie, printr-unul din umilii sai discipoli – consilierul judetean PNL -Avram Petru, interimar in functia de director al ABA Prut Barlad de peste un an si sase luni, numit dupa o scurta perioada de activitate in Ape, de catre acelasi Sandu Victor, care are aceeasi nuanta politica.
In sensul celor aratate, va rugam a lua act de cele consemnate in articolul specificat si sa dispuneti in regim de urgenta incetarea interimatului din functiile de unde acestia savarsesc gravele abateri cu puternic iz penal si sa dispuneti sesizarea organelor de ancheta ale DNA.
Despre activitatea ilegala a conducatorilor celor doua institutii, cu referire la forma continuata de savavarsire a abuzurilor impotriva salariatilor sindicatului nostru, dar si a multor alti salariati ai intregii Administratii Nationale Apele Romane, despre care s-au exprimat astfel de nemultumiri si in sedintele Federatiei Sindicale “AQUAROM” din 05.09.2016 si 06.09.2017, am adresat la data de 14.09.2017 o scrisoare si doamnei Ministru a Apelor si Padurilor Doina Pana, iar pentru ca nu am constatat nicio masura de curmare a abuzurilor ci doar exterminarea salariatilor care nu subscriu ilegalitatilor flagrante la care sunt obligati de catre cei care cred ca nu au lege si Dumnezeu, am solicitat ziarului Curentul publicarea acestei scrisori si sub forma unei scrisori deschise conform articolului “Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, nu scapă de SIDA”
Nici la aceasta forma de protest, nu a binevoit sa raspunda Doamna Ministru, mai mult, in perioada urmatoare, s-au desfasurat gravele fapte de siluire a salariatelor compartimentului financiar contabil al ABA Prut Barlad de a acorda viza de legalitate unei fapte profound ilegale.
In aceasta scrisoare am demonstrat, asa cum a fost demonstrat si in articolul din ziarul Curentul de ieri, ca atat directorii generali ai ANAR – Sandu Victor si ABA – Avram Petru, cat si directorii adjuncti Nicolae Barbieru, Relu Adam (ANAR) si Vasile Dianu (ABA) cu ajutorul nemijlocit al consilierilor juridici Caluianu Catalin (ANAR) si Pavel Mihaela Demirela (ABA) au savarsit si savarsesc in forma continuata multe abuzuri si ilegalitati in dauna salariatilor, a bugetului Statului Roman, al Comunitatii Europene dar si a unor organisme monetare internationale (a se vedea Consolidarea raului Prut in zona localitatii Petresti, jud.Iasi, despre care Raportul Ministerului Mediului Apelor si Padurilor nr. 820/30.06.2015 corelat cu adresa Secretarului General al Ministerului nr. 32641/TD/08.07.2015 al Ministerului Mediului Apelor si Padurilor, condus in anul 2015 tocmai de d-na Gavrilescu Leocadia Gavrilescu, a aratat ca lucrarea a fost avariata in proportie de 15%, chiar in perioada de garantie, dupa ce anterior fusesera inregistrate patru atentionari ca aceasta nu este coespunzatoare).
De asemenea, Raportul Corpului de Control al Ministrului Mediului si Padurilor, nr.3693/RP/03.12.2012 si cele ale Directiei Corp Control a Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor nr.58098/DCC/20.12.2016 au evidentiat numeroase neajunsuri in activitatea celor doua institutii, nesanctionate prin acte administrative, cu toate ca in ambele cazuri s-au cerut organelor de ancheta penala initierea cercetarilor de specialitate.
Domnule Prim Ministru, am constatat din raspunsul Corpului de Control al Departamentului Pentru Ape, Paduri si Piscicultura nr. 20075/RID/25.08.2014 ca Doamna Ministru Doina Pana a incercat sa initieze actiunea de asanare morala a celor doua institutii aflate in relatie de subordonare, raspuns in care se aratau adevaratele cauze ale abuzurilor impotriva salariatilor si anume fraudele savarsite in forma continuata, anchetate de DNA Iasi pe peste 7 ani in dosarul nr.15/P/2010 si de peste 2 ani in dosarul nr.206/P/2015 referitor la fondurile europene alocate programului WATMAN.
Credem ca este de datoria Dvs sa sustineti continuarea acestei actiuni si sa va delimitati de atitudinile partinitoare si complice, precum cele ale Doamnei Secretar se stat al Ministerului Apelor si Padurilor Adriana Petcu, promovata de la conducerea ABA Buzau, care a subscris pe fata faradelegilor colegilor sai din ANAR, sustinand si incurajand concedierea unui avertizor de integritate (potrivit Legii nr.571/2004) din sindicatul nostru pentru faptele sale de a nu subscrie semnarii unor receptii ale unor investitii realizate in proportie de 30% , dar incasate 100%, si de a demasca ilegalitatile din ANAR si ABA.
Astfel, D-na Petcu Adriana a raspuns prin adresa nr. 594/AP/15.03.2017 – Grupului Parlamentar PSD din Senat la o petitie adresata de petent, comunicand urmatoarele: “Asa cum este mentionat si in Memoriu, la nivelul Administratiei Nationale “Apele Romane”, s-au luat masurile necesare pentru intrarea in legalitate in ceea ce priveste reangajarea domnului Trofin ca director al Sistemului de Gospodarire a Apelor Iasi din cadrul Administratiei Bazinale de Apa Prut Barlad.” reiesind in mod clar, ca inca de la data intocmirii si transmiterii raspunsului specificat (15.03.2017), masura concedierii era deja luata, cu mult inainte de emiterea Deciziei de concediere a ABA Prut Barlad din data de 08.05.2017.
Domnule Prim Ministru, suntem convinsi ca aveti cunostinta despre existenta demersurilor de natura judiciara a DNA, in dosarele in lucru despre faptele salariatilor cu functii de conducere din ABA Prut Barlad si ANAR Bucuresti, despre care Inspectia Judiciara consemneaza in adresa nr. 5776/IJ/1148/DIP/2017 urmatoarele:“In fapt, in esenta, activitatea infractionala cercetata consta in incalcarea atributiunilor de serviciu, in mod repetat, in perioada 2007 – 2014, de catre reprezentanti ai autoritatii contractante ABA Prut Barlad, atat cu ocazia atribuirii, cat si in cursul executarii unui numar mare de contracte de achizitie publica – 16 contracte de executie a unor lucrari de constructii atribuite SC COMBETON Iasi si 34 contracte de proiectare lucrari de constructii, atribuite SC AQUAPROIECT SRL Iasi, cu consecinta producerii unui prejudiciu total de aproximativ 10 milioane de euro autoritatii contractante si a obtinerii unor foloase patrimoniale societatilor comerciale carora le-au fost atribuite nelegal contractile si le-au fost efectuate plati pentru lucrari care, in realitate, nu fusesera executate sau fusesera executate necorespunzator.”
Toate aceste demersuri de natura judiciara, nefinalizate au creat falsa impresie acestor directori si juristi, ca pot abuza si savarsi orice ilegalitati si pe mai departe, asa cum rezulta si din ultima metoda deloc marunta, de fraudarea banului public, de concediere si exterminare a tuturor salariatilor care nu subscriu modului lor de gandire si actiune.
Va rugam insistent sa dispuneti prin intermediul Ministrului de resort, masuri ferme de curmare a abuzurilor, de incetare a mandatelor directorilor ABA Avram Petru, ANAR Bucuresti Sandu Victor, de verificare, constatare si dispunere de masuri cu caracter administrativ pentru gravele nereguli savarsite de-a lungul timpului de catre salariatii cu functii de conducere Barbieru Nicolae, Adam Relu, Caluianu Catalin, Dianu Vasile, Pavel Mihaela Demirela, Dontov Valentin., inclusiv in domeniul retinerilor salariale pentru care cea mai mare parte a angajatilor sunt purtati in prezent prin tribunale, ca urmare a Deciziilor Curtii de Conturi a Romaniei.
Cu gratitudine,
Presedintele Comitetului Sindical
Chiruta Roxana Mihaela”
Spee sa se faca odata dreptate !!!
Chihaia si Avram sint doar niste marionete de a lui Fenechiu. Ei sint genul de oameni care se cred tari, dar o sa ii sparga baietii la fese ca nu rezista cum a rezistat Cretu, pe astia ii aresteaza imediat
Acum si Musteata e impotriva lor mai ales dupa ce a aflat ca postul il vrea Chihaia.
Dacă au făcut abuzuri este momnetul ca domnul Premier Tudse sa treacă la acțiuni întrucât noi angajații din Apele Romane nu avem nici o vina pentru diminuarea excesiva a salariilor ba mai mult eu am respectat CIM ,iar Curtea de conturi dacă a sesizat un abuz de ce nu sesizează Parchetul ? Vom lupta în strada pentru drepturile salariale indiferent de mafie !