Home Social Sondaj: Hai cu Nicușor Dan la Primăria Capitalei

Sondaj: Hai cu Nicușor Dan la Primăria Capitalei

DISTRIBUIŢI

Majoritatea românilor ar vota o personalitate locală independentă pentru funcția de primar la următoarele alegeri locale, relevă barometrul INSCOP dat publicității luni.

Potrivit sondajului, 53,1% dintre români spun că ar vota o personalitate locală independentă pentru funcția primar la următoarele alegeri locale, fără legături cu partidele politice actuale. 22,4% spun că nu ar vota un independent ca primar, iar 24,5% nu răspund.

Disponibilitatea de a vota pentru primărie o personalitate locală fără legături cu partidele politice actuale se ridică la 48,6% în rândul persoanelor cu studii primare, la 52,3% în rândul celor cu studii medii și la 59,9% în cazul celor cu studii superioare. 57,9% dintre persoanele cu venituri mici ar vota un independent, 52% dintre cele cu venituri medii și 65,5% dintre cele cu venituri superioare.

De asemenea, 56,3% din populația urbană ar vota pentru funcția de primar un independent, în timp ce dintre respondenții cu domiciliul în zona rurală și-au exprimat disponibilitatea în acest sens 48,9%. Pe regiuni, în Moldova și Bucovina un independent ar fi votat de 45,8% dintre respondenți, în Muntenia, Oltenia și Dobrogea — de 52%, în Banat, Crișana și Maramureș — de 60,8%, și în Transilvania — de 57,4%.

Barometrul INSCOP mai relevă că 43,9% dintre respondenți cred că primarul în funcție va fi reales dacă va candida la alegerile locale din 2016, 36,4% cred că nu va fi reales, iar 19,7% este procentul celor care aleg varianta nu știu /nu răspund.

Conform cercetării, 43,5% dintre respondenți declară că ar vota în 2016 cu primarul în funcție dacă ar candida, 38% nu ar mai vota și 18,4% reprezintă nonrăspunsuri.

Barometrul a fost realizat de Inscop Research la comanda Adevărul în perioada 23-30 aprilie. Volumul eșantionului a fost de 1.085 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.

 

Cel mai cunoscut independent ce poate câștiga primăria Capitalei este, bineînțeles, matematicianul Nicușor Dan care a obținut de două ori consecutiv medalia de aur la Olimpiada Internațională de matematică, cu 100%. Nicușor Dan este și Președintele Asociației Salvați Bucureștiul. O fi bun, așa, genial, pentru București?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.