Prin cateva experimente, psihologii Chen-Bo Zhong de la Universitatea din Toronto, Canada, si Katie Liljenquist, de la Universitatea de SV din Chicago, SUA, au demonstrat recent ca spalatul pe maini ne permite sa uitam faptele rele cu care am avut de-a face in viata. Astfel, o persoana care se intalneste cu o situatie pe care o considera imorala, chiar daca ea insasi nu face nimic rau, resimte dorinta puternica de a se curata fizic de -murdarie-.
La primul experiment, cercetatorii au invitat cateva zeci de voluntari sa isi aminteasca detaliat o fapta buna sau una rea. Ei au trebuit apoi sa completeze literele lipsa din niste cuvinte cheie, din care trei puteau fi legate de curatenie. S-a dovedit ca persoanele care si-au amintit o fapta rea au ales in procent de peste 50% mai des cuvintele -dus-,-a spala- sau -sapun-. La cel de-al doilea experiment, persoanele care au transcris o poveste despre deranjarea in timpul lucrului au optat pentru produse de curatenie. Totodata, la cel de-al treilea experiment, subiectii au trebuit sa-si aminteasca o fapta buna sau rea, apoi au fost pusi sa aleaga intre un servetel de hartie parfumat ori un creion. Din nou, persoanele care si-au amintit o fapta rea au ales cu peste 50% mai des servetelul.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane