Home Social Specialiștii atenționează: nu vă expuneți prea mult la soare

Specialiștii atenționează: nu vă expuneți prea mult la soare

DISTRIBUIŢI

Căldură sufocantă ieri, cu temperaturi de pånă la 35 de grade Celsius, va fi urmată, astăzi de ploi însoțite de descărcări electrice. Dar, totodată, meteorologii avertizează că radiațiile ultraviolete și indicele de confort termic se apropie de pragul critic de 80 în unele localități din vestul și sud-vestul țării. Specialiștii anunță că cei care se află la mare și vor să facă plajă trebuie să evite perioada cånd soarele este foarte puternic și să nu se expună prea mult. Totodată, meteorologii susțin că indicele de confort termic este cel mai mare la Sfåntu Gheorghe, unde la ora 12.00 valoarea înregistrată era 79. În localități precum Oltenița, Slobozia, Grivița, Afumați, Videle, Turnu Măgurele și Holod, indicele de confort termic este 78. Indicele de confort termic coroborează temperatura aerului cu umiditatea relativă pentru a determina o temperatură aparentă, cea resimțită de corpul uman. Atunci cånd indicele de confort termic depășește pragul normal, populația trebuie să se protejeze adecvat. În ce privește indicele radiației ultraviolete, pe litoral acesta a depășit pragul nouă, notificat pe harta ANM cu culoarea portocaliu, în timp ce în jumătatea de sud a țării indicele radiației ultraviolete este cuprins între opt și nouă. Acest indice reprezintă o estimare internațională a nivelului radiației ultraviolete la suprafața Pămåntului și se calculează pentru a ajuta populația să se protejeze. Nivelul estimat se referă la momentul amiezii, în condiții de cer senin. Ieri, în Zalău, Gurahonț, Bechet și Zimnicea temperatura era de 31 de grade, în timp ce în localități precum Medgidia, Călărași, Cernavodă, Fetești, Hårșova, Galați, Focșani, Råmnicu Sărat, Buzău, Bacău, Ploiești, Roșiorii de Vede, Reșița, Timișoara sau Arad temperatura aerului era de 30 de grade.
Medicii recomandă ca în zilele caniculare oamenii să bea multe lichide, să facă dușuri cåt mai des, să consume alimente bogate în fructe și legume și să evite expunerea prelungită la soare la orele prånzului. Astăzi, temperaturile rămån ridicate, de pånă la 26-36 de grade Celsius, însă vor apărea și ploile, însoțite de descărcări electrice în toată țara, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Måine, termometrul va arăta mai puține grade, maximele fiind de 16-27 de grade Celsius și va ploua în toată țara.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.