– Circa 40% din scolile sibiene au nevoie de investitii urgente pentru a obtine avizele necesare functionarii
– Una dintre solutii ar fi atragerea de fonduri din sectorul privat
Prefectul judetului Sibiu, Mircea Silvestru Lup, este de parere ca una dintre solutiile care vizeaza reabilitarea scolilor din judet o reprezinta atragerea de fonduri prin sponsorizare. Acesta a obtinut, in aceste zile, o sponsorizare pentru scoala din comuna Poiana, in valoare de 30 milioane de lei. Din acesti bani, una dintre salile de clasa ale scolii va fi dotata cu mobilier si materiale didactice, astfel incat conditiile oferite elevilor sa fie superioare celor de anul trecut. Prin aceasta sponsorizare, prefectul repeta gestul de acum un an, cand o clasa a Liceului -Octavian Goga- din Sibiu a primit, de asemenea, mobilier si materiale didactice. Ideea atragerii de fonduri din sectorul privat este sustinuta si de Constantin Catrina, inspectorul-scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean. -Pentru reabilitarea unor scoli este nevoie si de sprijinul societatilor comerciale, deoarece in tara exista cateva asemenea exemple, la Bucuresti si Braila-, sustine Constantin Catrina. Prefectul Mircea Silvestru Lup sustine ca va incerca, in timpul ramas pana la inceperea noului an scolar, sa atraga investitii din sectorul privat, mai ales pentru zonele in care scolile se afla intr-o situatie mai dificila. Potrivit analizelor facute de specialistii Inspectoratului Scolar Judetean, in momentul de fata, 40% din numarul scolilor din judet nu respecta conditiile impuse de Directia de Sanatate Publica si de celelalte institutii care elibereaza avizele pentru functionarea unei unitati de invatamant. Cele mai stringente problemele sunt legate de fapul ca institutiile scolare nu au avizele pentru apa potabila, nu exista combustibil solid pentru incalzire, grupurile sanitare sunt departe de cerintele actuale si acoperisurile unor scoli sunt deteriorate peste masura. De altfel, din aceste motive a fost inchis internatul Liceului Energetic din Sibiu. Alte institutii care au probleme sunt: Scoala nr. 21 Sibiu, Scoala nr. 15 Sibiu, Scoala nr. 2 Avrig, Scoala nr. 1 Rasinari, gradinita Seica Mare, Liceul -Axente Sever- Medias, Liceul Agricol Dumbraveni, scolile din Bradeni si Laslea. Din fericire, exista si cazuri in care elevii vor beneficia de cele mai bune conditii, la scolile din Jina, Pauca, Racovita si Vurpar.