După șase ani de drumuri blocate și multă muncă, magistrala 4 va fi inaugurată astăzi, când cei de la Metrorex vor deschide stațiile de metrou de la Bazilescu și de la Jiului, în Capitală. Lucrările la cele două stații care vor completa traseul magistralei 4 au fost finalizate, iar Metrorex a efectuat probe timp de aproape două săptămåni. Bucureștenii vor avea acces în noile stații începånd cu ora 10. În planurile de extindere ale Metrorex pe magistrala 4 se află încă un tronson cu lungimea de 2,5 kilometri și două stații, Laminorului și Lac Străulești, pentru care lucrările de construcție ar putea începe în cursul anului viitor. Costurile în acest caz sunt estimate de autorități la 700 milioane de lei. Stația Jiului are ca temă cromatică albul și vișiniul, scriu cei de la B365.ro, care au vizitat stația. Pereții sunt peste tot îmbrăcați cu plăci de metal, iar scările rulante duc de la suprafață către vestibul dar și de la vestibul către peron. La Parc Bazilescu, stația este de suprafață cu acces direct la peron. În partea dinspre Laminorului, în premieră, bucureștenii pot alege scările sau liftul. Mai cochetă decåt Jiului, stația parc Bazilescu este îmbrăcată, tot în premieră pentru metroul bucureștean cu plăci din ceramică, de culoarea untului. Cromatica în ultima stație de pe Magistrala 4 șine de culori calde: portocaliu, galben și alb în ton cu marmura.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane