In primul Raport de prevenire a crizelor pe acest an – inclus in proiectul PNUD Early Warning System ROM/99/006 – Societatea Academica din Romania analizeaza evolutia invatamantului superior dupa 1989. Studiul prezinta in detaliu particularitatile pozitive si negative ale acestei evolutii, cu accent pe latura calitativa – in descrestere – a actului educational.
Oricine poate fi universitar…
In ultimul deceniu, invatamantul superior a cunoscut o dezvoltare exploziva, devenind – asa cum observa rectorul Universitatii Bucuresti, prof. dr. Ioan Mihailescu – invatamant de masa.
Aceasta situatie este recunoscuta chiar si de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii, care a afirmat raspicat in **Raportul privind starea invatamantului superior in 2002** ca, in anul care s-a incheiat, a inceput procesul de restructurare a invatamantului academic, primul pas fiind intrarea in lichidare a 33 de universitati. Totusi, in ciuda acestui fapt, in 2002 numarul de studenti a crescut.
In acelasi raport se arata ca invatamantul universitar inregistreaza o evidenta supradimensionare numerica, prin multiplicarea institutiilor de invatamant superior, dar si prin cresterea exagerata a numarului de studenti, in raport cu capacitatea societatii de a-i absorbi in activitatile economice, sociale, culturale.
Numeric, profesorii nu tin pasul cu studentii
Decalajul dintre numarul studentilor si al profesorilor s-a accentuat in conditiile in care numarul studentilor s-a triplat in ultimii 10 ani, iar cel al cadrelor universitare s-a dublat, ceea ce a condus la o deteriorare generala a raportului student-profesor.
Pe de alta parte, salariul mediu din invatamant continua sa fie penultimul ca valoare la nivelul economiei, fiind surclasat doar de acela din sectorul sanatatii.
Universitatile private nu dispun de un personal academic propriu, decat in proportie de 5%, maximum 10% (la nivelul anului 1996), ele angajand in principal cadre universitare din institutiile publice sau persoane care nu sunt calificate sa predea. Calculand numarul de studenti si cadre universitare din sectoarele public si privat, rezulta un raport studenti/profesor, aferent anului 2001, de 15,5/1 in sectorul public si 46/1 in sectorul privat. Aceasta diferenta ridica alte semne de intrebare referitoare la calitatea invatamantului din universitatile private.
De trei ori mai multi studenti decat in *89
Rata de participare la invatamantul superior a crescut de la 8% in 1989 la 22,2% in 1996 si 27,4% in 2001, cand numarul total de studenti a atins 533.152. Pe parcursul aceleiasi perioade, numarul absolventilor de liceu care au intrat in sistemul de invatamant superior a crescut de la o treime la doua treimi.
In 2002, universitatile au avut 560.000 de studenti pe locurile bugetate si 130.000 pe locurile cu taxa. Numarul de studenti din universitatile private s-a stabilizat la aproximativ 30% din total.
Din pacate cresterea cantitativa reprezinta trasatura principala a invatamantului superior dupa 1989. Romania inregistra la inceputul anilor *90 una dintre cele mai scazute rate de participare la invatamantul superior din Europa. In prezent insa Romania este una dintre primele tari ale Europei la numarul de studenti la 100.000 de locuitori, depasind tari cu traditie academica. In 2002, potrivit datelor cuprinse in Starea invatamantului superior, Romania a avut 2.838 de studenti la 100.000 de locuitori, Elvetia, 2.085, Germania, 2.649, Suedia, 2.810.
Cheltuieli reduse pentru actul educational
Romania cheltuieste mai putin pe politici sociale decat media tarilor din Uniunea Europeana sau celelalte tari din Europa centrala si de est.
Cota alocata invatamantului este mai mica decat valoarea de 4% din PIB, stipulata in articolul 169 din Legea invatamantului. Pornind de la valoarea minima de 2,2% din PIB in 1989, cota maxima, atinsa in 1996, a fost de 3,6% din PIB. Daca se opereaza o corelare cu numarul crescut de studenti, situatia apare si mai cenusie. In timp ce sectorul public a cheltuit, in 1990, 696 de dolari pentru un student, aceasta cifra s-a diminuat pana la numai 307 dolari in 1999, o reducere de 56%. Ulterior, suma a fost majorata, in 2002, suma alocata universitatilor pentru fiecare student inmatriculat fiind de 388 dolari.
Aceasta situatie este relativ atenuata de trecerea de la invatamantul superior tehnic – costisitor – la studiul stiintelor sociale si umaniste – mai ieftine.
Calitatea a ramas pe planul doi
Invatamantul superior din Romania a cunoscut schimbari consistente in ultimul deceniu: o crestere spectaculoasa pe baza puterniciei presiuni exercitate de cererea ascendenta si o imbunatatire a statisticilor in comparatie cu tarile vecine si cele din UE. Aceasta inseamna insa ca preocuparile referitoare la calitatea educatiei au trecut in plan secundar.
Disciplinele, numarul si distributia geografica a locurilor, precum si finantarea acestora sunt orientate spre forta de munca deja existenta, iar schimbarile inregistrate reflecta nevoia de ridicare a statutului profesorilor, si nu cel al economiei.
Ministerul Educatiei incearca sa gaseasca solutii pentru aceste probleme. In primul rand, resursele materiale sunt evident insuficiente, in al doilea rand, ministerul nu mai dispune de mecanismele administrative necesare pentru a impune schimbari universitatilor. In lipsa subordonarii ierarhice sau in lipsa unei competitii efective
pentru resursele publice, nu exista nici presiune asupra universitatilor pentru schimbare, inovatie sau implementarea celor mai bune practici.
Oricum, MEC nu trebuie sa managerieze universitatile, ci sa le impuna standarde de calitate, acestea contribuind in mare masura la limitarea expansiunii nesustenabile a universitatilor.
Concentrarea intr-o mai mare masura pe auto-finantare si canalizarea resurselor publice catre burse de studiu acordate categoriilor de studenti defavorizati material sunt alte metode care prezinta anumite avantaje.
