Home Social Sute de tone de alge strânse de pe litoral

Sute de tone de alge strânse de pe litoral

DISTRIBUIŢI

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a mărit numărul echipelor de muncitori și a utilajelor care strâng algele de pe plajele litoralului, în noaptea de luni spre marți fiind adunate peste 800 de tone din stațiunea Mamaia. Purtătorul de cuvânt al ABADL, Cătălin Anton, a informat, printr-un comunicat remis presei, că în luna iulie au fost strânse aproximativ 5.200 de tone de alge, iar de la începutul anului și până în prezent peste 13.500 de tone de alge, intervenția cu utilajele de mare capacitate făcându-se doar noaptea. Echipele de intervenție ale ABADL sunt repartizate pe zonele Năvodari-Mamaia-Constanța, Eforie-Costinești și Olimp-VamaVeche. Cantități semnificative de alge sunt de obicei pe sectoare de plajă din stațiunea Mamaia, municipiul Constanța și Eforie Sud. ‘’Turiștii pot face orice sesizări și reclamații cu privire la aspectul plajelor la numerele de telefon 0241.486.105 și 0745.349.209, dar și la adresa de email [email protected]’’, a precizat reprezentantul ABADL.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.