Aproximativ 30 la sută dintre tații prezumtivi refuză, anual, testul ADN. Mai exact, aceștia profită de o "scăpare" a legii. Potrivit președintelui Comisiei juridice din Camera Deputaților, Sergiu Andon, "deși articolul 5 din Convenția pentru protecția copilului din afara căsătoriei prevede că toate statele trebuie să asigure expertiza medico-legală genetică pentru toți copiii care provin din afara căsătoriei, în România lucrurile stau altfel. Din greșeală, legiuitorului a scăpat într-o lege a pacientului o prevedere care spune că nu se pot recolta probe biologice decât cu acordul subiectului. Nu face nicio mențiune despre capacitatea hotărârii justiției de a decide excepție de la acest drept, iar rezultatul e incredibil. După cifre aproximative, anual, în România se solicită aproximativ 400 de expertize de acest fel, dintre care 30 la sută din subiecții tați prezumtivi – și ponderea lor e crescândă – refuză ostentativ și fără nicio sancțiune să se prezinte, prevalându-se de acea reglementare". Andon estimează că, anul viitor, numărul celor care se vor sustrage testului AND va ajunge la 50 la sută.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane