Home Social TeApa Nova

TeApa Nova

DISTRIBUIŢI

Daca in anul 1999, municipalitatea considera imperios necesara privatizarea serviciilor de apa si canal, desi RGAB figura cu o cifra de afaceri de 863 miliarde de lei si un profit net de aproape 38 miliarde de lei, in prezent se pare ca pana si Primaria Capitalei s-a cam saturat de actualii concesionari, SC Apa Nova SA. Si controalele inca nu s-au incheiat.

Primaria a fost imbatata cu apa rece

Cu toate ca in contractul de concesiune Primaria Bucurestiului figura ca actionar cu 19%, la ora actuala ea mai detine aproximativ 14%. Si asta in pofida faptului ca in urma unui raport al Curtii de Conturi s-a constatat ca la Apa Nova se afla in -utilizare gratuita- piese de schimb, materiale si obiecte de inventar in valoare de peste 130 miliarde de lei, fara ca acestea sa se regasesca intr-un proces-verbal de predare-primire. Potrivit viceprimarului general al Capitalei, Ioan Radu, cel care se ocupa de finantele municipalitatii, -cu cele 130 miliarde de lei, Primaria Capitalei ar fi trebuit sa detina aproximativ 31% din actiunile de la Apa Nova, nu 14% cat are acum-.

Desi parte in contractul de concesiune, Primaria Capitalei nu detine o copie oficiala a documentului incheiat cu firma franceza Vivendi, cea care a… -lansat la apa-, in Capitala, Apa Nova. In urma mai multor cereri formulate de viceprimarul Radu, societatea care raspunde de apa si canalul bucurestean a prezentat Primariei un -act- despre care nu se stie daca este chiar documentul incheiat intre partea romana si cea franceza, intrucat nu poarta nici o semnatura si nu este nici datat.

Creditul Bancii Mondiale, a fost luat de la… RGAB

Mai nou, Apa Nova se impauneaza cu un credit de 25 milioane de dolari de la Banca Mondiala, care de fapt a fost acordat la timpul respectiv RGAB. Societatea franceza a preluat -din voleu- acesti bani, care la un moment dat vor fi rambursati tot din buzunarele cetateanului roman.

-Grija- celor de la Apa Nova fata de problemele Capitalei s-a manifestat pregnant, cu cateva saptamani in urma, cand din cauza neachitarii unor penalitati catre furnizorul de energie electrica, chiar sediul central a fost -scos de la portie- timp de aproape o luna. In acest timp, cladirea din strada Aristide Demetriad, situata chiar in buricul targului si care cuprinde pe langa birouri si un mare centru de colectare a taxelor pentru apa, a fost -tinuta- pe generatoare de curent. Zgomotul produs i-a stresat pe locuitorii din blocurile invecinate, care s-au pus cu sticle, cartofi si oua pe respectivele utilaje. Basca potopul de invective!

In aceste conditii, liftul a devenit inutilizabil, calculatoarele s-au ars si nici serverul nu s-a simtit mai bine. Pe timpul noptii, pentru a nu mai face zgomot in zona, lucratorilor din sediu le-a fost recomandata ultima -descoperire- a mileniului trei: lumanarea. Situatia este cu atat mai penibila cu cat societatea se lauda ca detine suficient capital pentru -investitii-, spre binele bucurestenilor.

Pretul apei romanesti este la bunul plac frantuzesc

Neavand concurent, Apa Nova, poate stabili pretul la apa dupa bunul sau plac. Mai mult, si din acest considerent dar si pe lege, inainte de incheierea contractului de concesiune, trebuia infiintata o agentie care sa reglementeze activitatea acestei societati. Promisunile facute de Apa Nova cum ca pe perioada concesiunii va fi reabilitat sistemul de apa si canal, vechi ce-i drept, al Capitalei, ca pretul apei va ramane rezonabil, se dovedesc a fi -apa de ploaie-. Despre ce modernizare poate fi vorba, cand pana in prezent s-a lucrat numai la interventii, cu putinii oameni scapati de valurile de concedieri si utilaje de la -defuncta- RGAB, iar in zonele marginase reprezentantii Apa Nova se declara bucurosi ca se lovesc de refuzul locuitorilor acestor zone amarate, care nu au sumele de bani solicitate pentru a-si baga apa in casa?

Ce mi-a fost RGAB, ce mi-e Apa Nova…

Viceprimarul Radu sustine ca acum nu se mai poate face nici macar lichidarea fostei RGAB, intrucat aceasta nu mai are nici un angajat. Din punctul sau de vedere, contractul cu Vivendi este nul, intrucat nu s-au respectat clauzele cuprinse in actul de concesiune. Si anume, Primaria nu a fost de acord cu nici o majorare de tarif, iar acestea au cam fost. In plus, se mai poate spune si ca facturile nu sunt calculate dupa consumul contorizat de apa, ci dupa consumul anticipat. Una peste alta, ce facea RGAB face si Apa Nova, dar cu mai putin succes.

Primariile de sector au ajuns sa traga apa din venituri proprii. Adica platim de doua ori pentru acelasi serviciu. Nici contractul social angajat de societatea de apa si canal nu este respectat. Concedieri, magazii de materiale de piese de schimb tot mai goale, vane greu vandabile, investitii nu gluma!

Dar mai trebuie sa vorbim si despre tariful descrescator, in locul unuia crescator, care ar fi dat alte parghii Primariei, si de care ne vom ocupa in curand, pe larg…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.