Din cauza caniculei, trenurile de marfă şi călători vor circula cu viteză redusă, cu circa 30 de kilometri pe oră. Acest lucru va conduce automat la o întârziere cu aproximativ 30 de minute.
Totodată, vehiculele cu masă totală maximă autorizată de peste 7,5 tone vor avea interdicţie de circulaţie pe drumurile naţionale din 25 de judeţe, în intervalul orar 11-20. De la interdicţie sunt exceptate transporturile de animale vii şi de produse perisabile, vehiculele care participă la intervenţii. Meteorologii au prognozat pentru perioada 17-22 iulie temperaturi ce pot ajunge la 40 de grade.
Canicula dă peste cap traficul rutier şi feroviar. Compania Naţională de Căi Ferate (CFR) a anunţat că trenurile de marfă şi călători vor circula cu viteză redusă, cu circa 30 de kilometri pe oră, în perioada caniculară. Astfel că -trenurile vor avea o întarziere de aproximativ 30 de minute-, după cum ne-a declarat consilierul din cadrul Ministerului Transporturilor Adriana Sorohan. Măsura va fi aplicată în special pe rutele din sudul ţării şi are scopul de a menţine siguranţa transporturilor. Totodată, vehiculele cu masă totală maximă autorizată de peste 7,5 tone vor avea interdicţie de circulaţie pe drumurile naţionale în intervalul orar 11-20. Măsura este adoptată pentru 25 de judeţe: Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Bihor, Sălaj, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Buzău, Călăraşi, Brăila, Ialomiţa, Ilfov, Vrancea, Galaţi, Bacău şi Vaslui. Restricţia este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat. De la interdicţie sunt exceptate transporturile de animale vii şi de produse perisabile, vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturile funerare, transporturile poştale.
Aceste măsuri au rolul de a limita efectele caniculei. Meteorologii au prognozat pentru perioada 17-22 iulie temperaturi caniculare în toată ţara. În zilele de 19 şi 20 ale lunii, nouă judeţe au fost atenţionate cu cod portocaliu, ceea ce înseamnă că barometrul va ajunge la aproape 40 de grade. Ieri, canicula a făcut prima victimă, o femeie de 69 de ani, din Galaţi.