Peste jumătate dintre romåni sunt nemulțumiți de viața pe care o duc la ora actuală. Potrivit unui sondaj Eurobarometru, „numai 47% dintre locuitorii Romåniei sunt mulțumiți cu viața pe care o duc în prezent, în timp ce media europeană este de 78%“. În aceste condiții, țara noastră se încadrează în grupul țărilor din sud-estul Uniunii Europene (UE) cu nivel mai redus de satisfacție în ceea ce privește viața, alături de Bulgaria – 38%, Ungaria – 42%, Grecia – 58%, Croația – 63%. Acestora li se adaugă două țări baltice: Lituania – 55% și Letonia – 57%, și, ca o excepție la restul țărilor din restul UE, Portugalia – 53%. În Romånia, bărbații sunt mai mulțumiți cu viața pe care o duc decåt femeile. Romånii cu vårste de sub 40 de ani sunt mulțumiți de propria viață, însă această mulțumire începe să se stingă „o dată cu înaintarea în vårstă“. Astfel, „53% dintre romånii sub 40 de ani se declară mulțumiți de propria viață, în timp ce procentul scade la 42% pentru categoria celor de peste 40 de ani“. Potrivit Eurobarometrului „40% dintre romånii care au terminat școala înainte de 20 de ani sunt mulțumiți de propria viață, în timp ce nivelul de satisfacție referitor la viața proprie la persoanele care și-au încheiat studiile după această vårstă este de 57%“. Nici pentru următorul an, romånii nu sunt prea optimiști: „22% cred că vor trăi mai bine, 29% cred că vor trăi mai prost, 43% consideră că vor trăi la fel, iar 6% nu știu“. La nivelul UE procentul optimiștilor în privința evoluției propriei vieți este de 26%, cel al pesimiștilor de 15%, 56% consideră că vor trăi la fel, iar 3% nu știu. În ceea ce privește economia națională, numai 7% dintre români consideră că aceasta „merge“ mai bine decåt media UE, în timp ce 88% sunt de părere că merge mai puțin bine. Și la capitolul „locuri de muncă“, majoritatea romånilor, mai exact 88%, consideră că situația joburilor la noi este mai puțin bună decåt media înregistrată în UE. Din același Eurobarometru reiese că 87% dintre romåni apreciază situația calității vieții în țară ca fiind mai puțin bună decåt media înregistrată în UE. Pentru Romånia datele au fost culese în intervalul 30 octombrie – 11 noiembrie 2009, pe baza unui eșantion reprezentativ la nivel național de 1.021 de persoane de 15 ani și peste.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane