Recentul examen de titularizare a inceput deja sa ridice numeroase intrebari, mai ales in ce priveste dificultatea subiectelor. Si oficialii Ministerului Educatiei si Cercetarii recunosc acest fapt. -In anul 2001, titularizarea a fost pe doua categorii: urban – cu media de admitere 7,00, si rural – cu media de admitere 5,00. Din acest an, nu am mai acceptat medie de admitere sub 7,00, indiferent de mediul in care se afla postul-, ne-a precizat directorul Directiei Generale de Evaluare, Prognoze si Dezvoltare din cadrul MEC, Ioan Neacsu. In ce-i priveste pe cei care au picat cu medie sub 5,00, ei ar trebui obligati – si nu doar sfatuiti! – sa urmeze, saptamanal, cursuri de recalificare la Casele Corpului Didactic. Daca nu se conformeaza, ar trebui indrumati spre o alta meserie… -Nu putem accepta ca un cadru didactic, chiar si suplinitor, sa se prezinte la ore, elevii acestuia stiind ca el a obtinut sub 5,00 la titularizare-, considera directorul Neacsu.
Mai putin de o treime din cei 28.054 de candidati la titularizarea pe post din 16-17 iulie au promovat testul, potrivit rezultatelor preliminare transmise de Directia Generala de Evaluare, Prognoze si Dezvoltare din cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii.
In judetele Arges, Bihor, Cluj, Dambovita, Dolj, Galati, Iasi, Maramures, Prahova, Suceava, Timis si in municipiul Bucuresti, la concurs au participat aproximativ o mie de candidati sau chiar mai multi, dar au promovat doar cateva sute. Un exemplu in acest sens este municipiul Bucuresti, unde s-au prezentat 1.348 de candidati si au promovat 447, la Timis au fost 1.126 de locuri si au promovat 344 de candidati, la Suceava – 1.344 de locuri si 409 promovati, Prahova – 1.002 locuri si 306 promovati, Maramures – 1.182 de locuri si 244 de promovati, Iasi – 1.543 de locuri si 615 promovati, Dolj – 1.564 de locuri si 567 de promovati, Cluj – 1.069 de locuri si 363 de promovati, Bihor – 1.373 de locuri si 436 de promovati sau Arges – 1.750 de locuri si 408 promovati.
Chiar si in judetele in care numarul celor inscrisi a fost mult mai mic, promovabilitatea a fost scazuta, ponderea candidatilor admisi fiind cu mult sub 50%. Astfel, in judetul Tulcea, au promovat 36 de candidati din 109 prezenti la test, in Neamt 38 din 82, in Harghita 87 din 316, in Giurgiu 41 din 134, in Calarasi 60 din 222, iar in Braila 85 din 241.
Ministrul educatiei si cercetarii, Ecaterina Andronescu, a declarat ca va analiza personal rezultatele la concursul de titularizare pe posturi a profesorilor organizat in luna iulie. -In cazul in care vom descoperi profesori suplinitori sau cu grade didactice care, la titularizare, au obtinut medii sub cinci, vom renunta la serviciile lor**, a mai spus Andronescu.
In cazul in care concurentii sunt proaspat absolventi de facultate, atunci specialistii Ministerului Educatiei vor analiza daca intre mediile obtinute de ei pe durata pregatirii universitare, examenul de licenta si nota de la titularizare exista diferente foarte mari. **Este greu de explicat situatia in care un student obtine medii mari in facultate, promoveaza examenul de licenta cu note peste opt, iar la concursul de titularizare obtine nota 2,00-, a precizat ministrul educatiei.
Desi recunoaste ca aceasta actiune nu este usor de realizat, Andronescu spune ca este hotarata sa actioneze pentru crearea unui corp profesoral bine pregatit. **Poate ar fi necesara o evaluare periodica a pregatirii profesorilor si ar trebui schimbata metodologia privind acordarea gradelor didactice, dar aceste lucruri nu pot fi realizate peste noapte-, a mai spus Andronescu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane