Home Social Toamnă lungă și caldă

Toamnă lungă și caldă

DISTRIBUIŢI

Meteorologii ne dau vești bune: se anunță o toamnă blåndă, cu temperaturi destul de ridicate și ploi din belșug. Administrația Națională de Meteorologie anunță că Centrul European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu (ECMWF) estimează pentru România următoarele: În luna septembrie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa în limite apropiate de normele climatologice în cea mai mare parte a teritoriului. Dacă în sud-est va fi mai cald decât normal, în centrul țării, local, va fi ceva mai frig. Va ploua mai mult în vestul și centrul tarii, și sub valorile medii multianuale local în est și sud-est. În luna octombrie, regimul termic mediu lunar al aerului se va situa în limite apropiate de normele climatologice pe aproape întreg teritoriul, doar în sud-est temperaturile vor fi ceva mai ridicate. În luna noiembrie, vremea se va răci, iar temperaturile vor înregistra valori sub mediile multianuale lunare în nord-vestul, centrul și estul țării, iar în restul teritoriului acestea vor fi apropiate de normele climatologice. Meteorologii precizează că aceste informații nu exclud posibilitatea apariției unor situații cu valori extreme de temperaturi sau cantități mai mari de precipitații pe intervale scurte de timp ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.

Geo Ioanid

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.