Un site care recrutează forță de muncă a prezentat, pentru prima dată în Romånia, un studiu care prezintă facultățile pe care le caută cei mai mulți angajatori. Astfel, datele strånse au dus la realizarea unui top al facultăților și al specializărilor căutate de companii. Pe de altă parte, studiul include topul facultăților din cele mai importante domenii. Conform studiului, la nivel mondial clasamentele privind facultățile includ în mod obligatoriu criterii ce se referă la parcursul profesional al absolventului imediat după încheierea cursurilor.
Din păcate, în Romånia nu există aceste date, fapt ce contribuie la dezechilibrul de pe piața muncii, susțin cei care au realizat studiul Astfel, mulți absolvenți pe specializări ce nu sunt căutate de către angajatori sau prea puțini specialiști în domenii în care se recrutează puternic. Topul a fost realizat atåt prin sondaj aplicat la peste 100 top companii, cåt și prin interpretarea datelor legate de facultățile căutate de către angajatori în baza de CV-uri. Topul arată că, în funcție de profil, sunt căutate de către angajatori, pe primele trei poziții facultățile de Electronică, Instalații și cea de Limbi și Literaturi Străine. Topul este continuat de către facultăți cu profil tehnic: construcții, mecanică, chimie, automatică și calculatoare. În Top 10 facultăți căutate de către angajatori în CV-uri se regăsesc și facultățile de drept, litere și științe economice. Alte specializări căutate de către angajatori sunt fizică, telecomunicații, psihologie și transporturi. Studiul a vizat percepția angajatorilor privind gradul de pregătire al absolvenților unei facultăți, precum și a nominalizării celor mai bune instituții de învățămånt din cadrul fiecărui profil. În studiu au fost incluse 37 de universități. Firma de recrutare a întrebat angajatorii dacă există universități pe care le evita în alegerea angajaților.
Răspunsurile primite de cei care au realizat studiul a scos la iveală faptul că 25% din angajatori au răspuns că nu evită absolvenții unor anumite universități, 25% au spus că evită universitățile particulare, iar 46% au și nominalizat unele universități pe care le ocolesc în procesul de recrutare.
„Candidații interogați în cadrul unui sondaj privind motivul pentru care au ales să urmeze o facultate au răspuns în marea lor majoritate că acesta a fost găsirea unui job mai bun. Sondajul realizat în råndul angajatorilor demonstrează că nu este suficient să ai studii superioare, importantă fiind și facultatea absolvită. Astfel, putem sprijini absolvenții de liceu sa ia o decizie bună în alegerea facultății, precum și pe cei care au absolvit deja o facultate, dar care vor să urmeze o a doua specializare“, a declarat Madălina Mariș, de la firma de recrutare.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane