Home Social Trei directori din Galați s-au angajat reciproc pe banii statului

Trei directori din Galați s-au angajat reciproc pe banii statului

DISTRIBUIŢI

Tupeu de criză!

Trei dintre cei șapte directori ai societăților de utilitate publică din Galați s-au angajat unii la alții pentru a-și completa veniturile, după ce Consiliul Local le-a plafonat lefurile în 2009. Astfel, în primăvara anului 2009, după izbucnirea crizei economice, Consiliul Local a redus, în medie, la circa 5.500 de lei salariile directorilor generali ai societăților, serviciilor și regiilor pe care le controlează: Administrația Domeniului Public, Administrația Piețelor Agroalimentare, Administrația Zonei Libere Galați, Apaterm, Apă-Canal, Serviciul Public Ecosal și Transurb. Imediat, directorii a trei dintre cele șapte unități au găsit o soluție pentru a-și completa veniturile: s-au angajat unii la alții. Este vorba de directorii de la Piețe, Apaterm și Zona Liberă.
Directorul general al Administrației Piețelor, social-democratul Eugen Zaharia încasează o a doua leafă bugetară de la societatea de distribuție a apei calde și a căldurii Apaterm, condusă tot de un pesedist. „Am găsit o soluție de compensare: m-am angajat la Apaterm. În 1995, pentru jumătate de an, eu am fost directorul general al Regiei Domeniului Public, care îngloba mai multe servicii publice, inclusiv termoficarea. Am niște idei pe care i le împărtășesc domnului Cubasa, iar el le aplică“, a declarat Eugen Zaharia. La unitatea de termoficare este încadrat din februarie 2009, cu un salariu lunar de 3.600 de lei.
Societatea Apaterm, pe al cărei director îl consiliază, a încheiat anul 2009 cu o pierdere de peste 35 milioane de lei, are creanțe de aproape 150 de milioane de lei și datorii de circa 382 milioane de lei.
Tot din februarie 2009, directorul Apaterm, George Cubasa, este angajat la Administrația Piețelor Agroalimentare, pe un salariu lunar de 3.700 de lei. „Acolo lucrez ca expert cadastru-geodezie. Au avut nevoie și au nevoie în continuare de lucrări care reprezintă planuri pe obiectivele pe care le desfășoară pe investiții“, a explicat George Cubasa.
De la Administrația Piețelor încasează un salariu și directorul general al unei alte societăți controlate de Consiliul Local. Este vorba de liberala Angela Ivan de la Administrația Zonei Libere Galați. Ea este angajată la Piețe din martie 2010, pe o leafă lunară de 3.416 lei, bani pentru care oferă consultanță. Consiliul Local al municipiului este unicul acționar al acestor societăți și regii.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.