Home Social Trenul Orient Express are stație și la Gara de Nord din București

Trenul Orient Express are stație și la Gara de Nord din București

DISTRIBUIŢI

Celebrul tren Orient Express, care circulă pe ruta Paris – Istanbul, a oprit, ieri, pentru prima dată în ultimii 12 ani, în Gara Regală din stațiunea Sinaia. Cei aproximativ 100 de călători au coboråt din tren direct pe covorul roșu. Turiștii sosiți la Sinaia din America de Nord, America de Sud, Belgia, Franța, Germania, Spania și Anglia au fost invitați să viziteze Muzeul Peleș și Månăstirea Sinaia, după care au plecat spre București, a declarat Corina Ghimbas, reprezentant al Primăriei Sinaia. „Este o mare bucurie pentru mine să continuăm tradiția începută de chiar Regele Carol I încă din anul 1883 și, la fiecare început de toamnă, să întåmpinăm Orient Express-ul și pe călătorii săi care doresc să ne cunoască istoria bogată, legendele și frumusețile naturale. Cu siguranță, vor pleca cu dorința de a reveni“, a afirmat primarul stațiunii Sinaia, într-un comunicat de presă. Trenul Orient Express a intrat în Romånia în noaptea de duminică spre luni, pe la Curtici.
Trenul a ajuns și în Capitală, în jurul orei 14.00. Pasagerii  au fost cazați peste noapte la Hotelul Hilton. De asemenea, în scurta oprire în București, turiștii au făcut un tur al orașului.
Trenul Orient Express va pleca din București în această dimineață, în jurul orei 9.00, va trece prin Bulgaria și va ajunge la Istanbul måine. Cel mai ieftin bilet pentru o călătorie cu Orient Express-ul este de 6.580 de euro.
Orient Express este numele unei linii feroviare de distanță lungă, pentru pasageri, care a fost inițial operată de Compagnie Internationale des Wagons-Lits (Compania Internațională de Vagoane de Dormit). Ruta ei s-a schimbat de multe ori. Deși originalul Orient Express a fost o simplă linie feroviară internațională, numele acestuia a devenit, în timp, sinonim cu călătoria de lux. Orient Express circulă pe ruta Paris – Istanbul.
Trenul Orient Express oprește în Romånia de peste un deceniu, în medie, o dată pe an. Ultima dată cånd celebrul tren a oprit într-o gară romånească a fost în 2009.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.