Un bărbat îmbrăcat în haine preoțești a făcut scandal în Aeroportul „Henri Coandă“ Otopeni, la terminalul sosiri. El a început să înjure tot ce i-a venit în minte, inclusiv Biserica, nemulțumit că are probleme cu viza. Preotul a fost calmat de reprezentanții aeroportului, sesizați de pasageri.
Patriarhia Română a cerut autorităților de la Aeroportul Otopeni să îi comunice numele bărbatului îmbrăcat în haine preoțești care a făcut scandal. După verificări, s-a stabilit că bărbatul, al cărui nume este Constantin Nedejde, nu figurează în evidența niciunei parohii sau mănăstiri din cuprinsul eparhiilor. „Patriarhia Română dezaprobă atitudinea agresivă și limbajul incompatibil cu calitatea de cleric afișată de Nedejde Constantin, care au nemulțumit opinia publică și au generat confuzie și interpretări eronate“, au precizat mai marii Bisericii.
Mihaela Iamandei