Home Social Un fost primar al Bârladului a murit după ce i s-a...

Un fost primar al Bârladului a murit după ce i s-a făcut anestezie pentru o operație

DISTRIBUIŢI

Un fost primar al municipiului Bârlad, Doru Gabriel Craus, a murit într-un spital din Iași, după ce i s-a făcut anestezie pentru o operație la umăr, medicii spunând că atât edilul, cât și familia acestuia și-au dat acordul pentru intervenție, în condițiile în care bărbatul avea probleme cardiace.
Doru Gabriel Craus, în vârstă de 66 de ani, a fost internat, inițial, la Spitalul de Urgență Bârlad însă, din cauza acutizării problemelor medicale de care suferea, în special cardiace, a fost transferat la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iași.
Aici, medicii i-au montat o proteză la umăr, ulterior luând decizia de a-l supune unei intervenții chirurgicale din cauza complicațiilor apărute.
Potrivit unor surse medicale din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon“ Iași, atât Doru Gabriel Craus, cât și familia acestuia și-au asumat răspunderea operației, având în vedere problemele cardiace cronice cu care bărbatul figura în evidența medicilor.
La scurt timp, însă, după efectuarea anesteziei locale necesare pentru intervenția chirurgicală, susțin medicii ieșeni, inima fostului primar din Bârlad a cedat și, după mai bine de jumătate de oră de manevre de resuscitare, a fost declarat decesul.
Absolvent al Facultății de Geografie, Doru Gabrriel Craus a fost primar al municipiului Bârlad, din partea PN?»?¼?üCD, în perioada 1996-2000, ulterior ocupând un post de consilier local în Consiliul Local Bârlad. În anul 2005, s-a înscris în PD, activând și ca inspector de geografie pentru o perioadă de patru ani. În anul 2008 a ieșit la pensie, însă a mai activat ca profesor la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu“ Bârlad, instituție la care a fost și director adjunct în perioada 1991-1996.

Geo Ioanid

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.