Home Social Un nou Centru pentru tratarea cancerului la sân, inaugurat la Spitalul Sfânta...

Un nou Centru pentru tratarea cancerului la sân, inaugurat la Spitalul Sfânta Maria

DISTRIBUIŢI

Un nou Centru de senologie a fost inaugurat miercuri, la Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, proiectul având scopul de a ajuta femeile să depisteze precoce cancerul la sân, informează Primăria Capitalei.

Orice femeie interesată se poate programa la un consult medical telefonic la numerele 021 9736 sau 021 9 SEN ori pe bază de bilet de trimitere întocmit de medicul de familie sau de specialist, potrivit Municipalității.

Medicul poate recomanda orice investigație, de la ecografie, mamografie, scintigrafie, RMN mamar cu antenă de sân, puncție — dacă este cazul — biopsie pre și post operatorie, intervenție chirurgicală cu evidare ganglionară completă după un protocol internațional asumat și de România. Toate acestea sunt realizate la „Sfânta Maria”, astfel încât nicio pacientă nu va mai fi nevoită să își facă investigații medicale în mai multe spitale.

În același timp, cu o eventuală operație se poate face reconstrucție mamară de către medicul plastician, la cerere, pentru că nu există program național și reconstrucția nu este încă decontată de CNAS. De asemenea, tot în Spitalul „Sfânta Maria” dacă este necesar, pacientele pot face chimioterapie.

În spitalul ‘Sfânta Maria’ se fac operații de cancer mamar de câțiva ani, iar de miercuri funcționează acest Centru național de senologie.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prezent la deschiderea Centrului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.