Home Social Un vas turcesc s-a scufundat la Constanța

Un vas turcesc s-a scufundat la Constanța

DISTRIBUIŢI

Vasul turcesc Medy, încărcat cu fier vechi, care începuse să ia apă după ce s-a înclinat periculos către babord, s-a scufundat, ieri la prânz, în pofida încercărilor echipelor de intervenție de a-l salva, transmite corespondentul Mediafax. Ion Voicu, directorul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), a declarat că navele de intervenție plecate să încerce să salveze vasul turcesc nu au mai putut face nimic, precizând că nu putea pune în pericol viețile membrilor echipelor de intervenție. Potrivit aceleiași surse, comisia de anchetă va stabili cauza scufundării navei. Vasul Medy, sub pavilion turcesc, de 6.000 tdw, încărcat cu 3.247 de tone de fier vechi, a plecat din portul Constanța-Sud la scurt timp după miezul nopții, cu destinația Istanbul. La câteva ore de la plecare, echipajul, format din 17 navigatori, a anunțat că nava ia apă, din motive necunoscute, și s-a înclinat cu circa 20 de grade, fiind în pericol de scufundare. În jurul orei 4.45, la fața locului au ajuns un remorcher al Grup Servicii Petroliere (GSP), precum și două ale ARSVOM, iar cei 17 membri ai echipajului au fost preluați la bordul navei GSP și, în jurul orei 7.20, au fost debarcați, în siguranță, în portul Constanța. Marinarii sunt în stare bună de sănătate, neavând nevoie de asistență medicală.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.