Obiectivul de limitare a saraciei, pe care Guvernul incearca sa-l atinga cu orice pret, poate duce la supraaglomerarea organismelor locale, menite sa aplice acest program laudabil in teorie, dar dificil de pus in practica. Experienta din trecut alimenteaza temerile, mai ales ca statisticile sumbre vorbesc de la sine; intre 1994 si 1998, procentajul celor care beneficiau de ajutor social a scazut de la 12% la 0,5%. In aceeasi perioada, saracia a evoluat de la 22,4% la 33,8%. Incet, dar sigur, in anul 2000 rata saraciei a atins 44% din populatia tarii. Cresterea numarului de saraci s-a produs dupa ce atributiile sociale au trecut de la Guvern la autoritatile locale…
Acestea sunt doar cateva date din -Raportul de avertisment privind potentialul de criza- – document intocmit Societatea Academica Romana. Analizele existente in raport reprezinta punctele de vedere ale expertilor independenti colaboratori ai SAR.
Marii datornici -alimenteaza- pauperizarea populatiei
Cresterea economica de anul trecut a produs si un efect nedorit, prin marirea considerabila a datoriilor neincasate din economie – fie catre bugetul de stat, fie catre alte firme. Practic, arieratele celor mai mari 200 de debitori au crescut cu 32% in primul semestru al anului 2001, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent. Cea mai ingrijoratoare evolutie este cea a datoriilor pe care le au intreprinderile private fata de bugetul de stat. Patronii, observand ca pedepsele pentru neplata taxelor sunt minime, au inceput sa -uite- de plata taxelor. In consecinta, ponderea sectorului privat in stocul total de arierate la bugetul Asigurarilor sociale a crescut de la 7,6% in 1996, la 22,4% in 2002. -Ritmul- cresterii datoriilor acestora s-a mentinut si in primul semestru din 2001, cand s-a ajuns la o pondere de 30% din totalul arieratelor la buget.
Portretul saracului -ideal-. Si majoritar…
Din -Raportul de avertisment privind potentialul de criza-, rezulta ca saracul -ideal- este somer – dupa cum indica graficul de saracie in functie de ocupatia capului familiei (60% din totalul saracilor), are cel putin patru copii (83% din total) si este singurul parinte care se ocupa cu cresterea lor (76% din total). Studiile saracului -ideal- nu depasesc opt clase de scoala (44%)… Din punctul de vedere al educatiei, o gospodarie, al carei cap de familie nu a frecventat liceul, este de sapte ori mai predispusa sa traiasca sub limita saraciei decat gospodaria unui absolvent de universitate. In contrast cu asteptarile comune, saracia este mult mai raspandita printre familiile tinere de someri cu mai multi copii…
La polul opus, cei mai rari saraci sunt printre intreprinzatorii particulari (doar 10%), fara copii (20%) si celibatari (18%). Pe langa aceste avantaje, studiile superioare sunt decisive; doar 6% dintre familiile in care unul dintre soti este absolvent de universitate, pot spune ca sunt sarace…
Venitul minim garantat – capcana potentiala pentru beneficiari
Din moment ce orice crestere a venitului duce la scaderea sumei acordate sub forma de ajutor social, in plan international pretul muncii devine din ce in ce mai neglijabil, mai ales ca – din acest motiv – oamenii considera ca nu merita sa-si asume efortul unui serviciu permanent. Dar riscurile acestei situatii sunt mari, pentru ca persoanele care aleg aceasta -binecuvantare- sociala in loc de munci, risca sa nu acumuleze experienta necesara pentru a promova in pozitii mai bine remunerate.
Din acest punct de vedere, Romania sta destul de rau; din cauza capacitatii administrative scazute, autoritatile romane au putine mijloace de a verifica declaratiile de venit ale solicitantilor de ajutor social. Concluzia este ca solicitantii de asistenta sociala din Romania se indreapta – in numeroase cazuri – spre munca -la negru-, completand astfel ajutoarele sociale platite din venitul contribuabililor cinstiti…
Ce-i de facut ?
In Raportul SAR este exprimata o serie de masuri potentiale, care pot fi luate in seama de factorii de raspundere. Una dintre ele se refera la coroborarea ajutoarelor materiale cu programele de asistenta sociala, ajungandu-se in final la directionarea persoanelor defavorizate spre o activitate remunerata indeajuns incat acestea sa fie convinse de rolul si utilitatea lor in societate, fiind totodata motivate in renuntarea la ajutorul social. Dar, pana atunci, posibilitatea identificarii de noi resurse pentru partea financiara a acestei probleme n-ar fi deloc de neglijat…
Pe de alta parte, cresterea substantiala a alocatiei pentru copii i-ar face pe saraci sa nu-si mai priveasca urmasii ca pe niste guri in plus.
O alta optiune este aceea de a lua in calcul, in stabilirea venitului minim garantat, diferenta dintre costul vietii din zonele rurale, comparativ cu zonele urbane si – implicit – folosirea de praguri diferite in dimensionarea lui. Aceasta ar duce la o egalizare reala – dar nu nominala! – a valorii ajutorului si, totodata, ar usura povara autoritatilor locale din comunitatile rurale.
