Polițiștii au depistat, joi, un tânăr, de 21 de ani, în timp ce conducea cu 201 km/h pe Autostrada Transilvania. Tânărul a fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere.
În jurul orei 16.00, poliţiştii din cadrul I.G.P.R. – Biroul de Poliţie Autostrada Transilvania au depistat untânăr, de 21 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 201 km/h. Bărbatul a fost depistat la km. 15+500 m, pe sensul de mers Gilău – Câmpia Turzii.
Conform legislaţiei în vigoare, a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 810 lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.
Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.