În data de 6 mai 2017, Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, județul Vaslui, va organiza o activitate de promovare a astronomiei, intitulată: „Ziua Astronomiei la Bârlad”. Oficial, Ziua Internaţională a Astronomiei a fost pe 29 aprilie, dar din cauza faptului că elevii au fost în vacanţă am decis ca prezentarea publică să se desfăşoare în următoarea sâmbătă, pe 6 mai 2017.
Începând cu anul 1973, într-o sâmbătă senină din luna aprilie sau mai, când Luna este în preajma fazei de Primul Pătrar, astronomii din lumea întreagă sărbătoresc „Ziua Astronomiei”.
Mișcarea a început în California (SUA) în anul 1973, când astronomul amator Douge Berger (președintele clubului local Astronomical Association of Northern California), a decis că decât să invite oamenii să participe la o seară de observații astronomice într-un loc îndepartat de oraș, mai bine ar fi ca clubul de astronomie să organizeze observaţii astronomice în mijlocul orașului, și să arate obiectele cerești publicului trecător, care altfel nu ar avea ocazia să privească printr-un telescop.
Pe scurt, Ziua Astronomiei e o zi de promovare a astronomiei în locuri publice prin prezentări, observații astronomice din mijlocul parcurilor, demonstrații sau alte activități.
Cu acest prilej la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Astronomiei din 6 mai îl vom avea ca invitat special pe astronomul amator Sorin Cosmin Micloş de la Asociaţia: „Ucenicul Astronom” din Miercurea Ciuc, județul Harghita. Prezentarea publică va avea loc la ora 19.00, la sediul observatorului astronomic din Str. Republicii nr. 235.
Observaţiile astronomice din stradă se vor desfăşura în zona centrală a oraşului, zona parcului „Victor Ion Popa”, la strada principală (pe trotuar), orele 20.30 – 22.00.
Observaţiile astronomice se vor desfăşura numai dacă cerul va fi senin!
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane