Home Special Arhitectii si-au batut in cuie onorariile minime

Arhitectii si-au batut in cuie onorariile minime

DISTRIBUIŢI

In deschiderea lucrarilor Conferintei Nationale a Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR), presedintele Uniunii Profesiunilor Liberale, Andrei Catalin Zamfirescu, a tinut sa le reaminteasca participantilor ca introducerea unor bareme minime la onorariile percepute pentru proiectare -ar putea sa nu fie acceptate de Consiliul Concurentei – asa cum, de altfel, s-a intamplat si in cazul avocatilor care au incercat sa-si stabileasca onorarii minimale, dar li s-a refuzat din start acest demers-. Mentionam ca, la inceputul acestei luni, Consiliul Concurentei a sesizat Ministerul Justitiei pentru a interveni in sensul modificarii Legii nr. 184/2001 privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect, astfel incat sa se elimine prevederile care contravin Legii concurentei (nr. 21/1996). Consiliul Concurentei considera ca existenta unor onorarii minime -nu este de natura sa asigure un cadru corespunzator exercitarii profesiei de arhitect, in interesul beneficiarilor-.

Pozitia Ordinului Arhitectilor este insa alta: se considera ca aceste bareme reprezinta -o minima recunoastere a valorii si remunerarii capacitatii arhitectilor, activitatea lor fiind una de cercetare, nu de prestari servicii, asa cum gresit a fost incadrata in legislatia actuala-. Astfel ca la Conferinta Nationala a OAR, s-a supus votului adoptarea onorariilor asa cum au fost stabilite – in proportie de la 2,7% pana la 8,4% din valoarea totala a devizului constructiei proiectate, la categoria locuinte -, urmand ca in viitor cuantumurile sa fie -ameliorate-, daca presiunile Consiliului Concurentei se mentin.

Pe de alta parte, arhitectii sunt avertizati ca nerespectarea onorariilor minime atrage dupa sine aplicarea prevederilor articolului 18 privind suspendarea si incetarea dreptului de semnatura din Legea 184/2001, precum si aplicarea celorlalte sanctiuni prevazute de legislatia in vigoarea privind… dumpingul si concurenta neloiala. De altfel, chiar in platforma-program a Ordinului se arata ca -OAR va impune consolidarea profesiei de arhitect prin eliminarea concurentei pe baza pretului cel mai scazut si promovarea ei pe baza competentei si a calitatii proiectului-.


Seful Executivului promite sedii pentru filialele OAR

Prezent la deschiderea Conferintei OAR, primul-ministru a subliniat ca este necesara -o justa remunerare a efortului creator al arhitectilor, care insa trebuie sa se coreleze cu responsabilitatea efortului imaginativ si mobilizarea capacitatii creative in vederea realizarii unei imagini corespunzatoare a mediului construit-. Premierul a promis ca va sprijini OAR in obtinerea unor sedii pentru cele 20 de filiale, de preferinta in cladiri-monumente istorice abandonate sau chiar in ruina, propuse de arhitecti, ce urmeaza a fi restaurate prin eforturi comune, acestea devenind cladiri reprezentative.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.