La sfârşitul deceniului 4 al secolului trecut, ameninţarea sovietică asupra României Mari plutea în aer.
Încă din anii 1937-1938, o mare parte din Armata Română era dislocată de -a lungul Nistrului, unde construia unele fortificaţii.
Tatăl meu, pe atunci maiorul de cavalerie Ion Boldur-Lăţescu, asigura cu unitatea sa, o zonă de apărare de aproximativ 40 km în apropierea satului Lipnic, aflat pe malul Nistrului. Între ostaşii români şi locuitorii din Lipnic se înfiripase o prietenie frăţească, aceştia din urmă simţindu-se apăraţi de posibila ameninţare sovietică de la estul graniţei.
Ultimatumul dat de sovietici României de la 26.06.1940, de a ceda în 72 de ore Basarabia şi Bucovina de Nord, a căzut ca o lovitură de trăsnet asupra militarilor români şi în aceeaşi măsură, asupra locuitorilor din Basarabia. Ofiţerii ştiau în linii mari despre ticălosul Pact Ribbentrop- Molotov, din ziua de 23 .08 .1939, dar nimeni nu şi-a imaginat că armata română pregătită să-şi apere ţara, s-ar putea retrage fără luptă. Şi totuşi, aşa a fost. La Consiliul de Coroană din 27.06.1940 conducătorii ţării au decis să cedeze în faţa ameninţării sovietice, simţindu-se complet izolaţi din punct de vedere internaţional. Franţa era îngenuncheată de armata hitleristă, iar englezii se refugiaseră dincolo de Canalul Mânecii, după ce fuseseră decimaţi de aviaţia hitleristă la Dunkerque. În ceeace priveşte Germania, nici vorbă nu putea fi de un sprijin, fiindcă Hitler era de conivenţă cu Stalin. Retragerea zecilor de mii de ostaşi români, dislocaţi de-a lungul Nistrului, a fost catastrofală, iar locuitorii de pe malul opus al fluviului, disperaţi, au privit plecarea armatei noastre ca pe o trâdare.
În vagonul arhiplin în care maiorul Ion Boldur-Lăţescu împreună cu alţi militari români se retrăgea spre Prut, se afla şi I. Buzdugan, fost conducător de frunte al Sfatului Ţării, care a proclamat Unirea Basarabiei cu Ţara, în martie 1918. Înainte de a trece Prutul, vagonul s-a oprit scurt timp iar Buzdzgan a coborât şi cu lacrimi în ochi, a sărutat pământul Basarabiei.
*
* *
Mă voi întoarce în timp pentru a ne reaminti pe scurt trecutul Moldovei dintre Prut şi Nistru. Această provincie bogată şi frumoasă a aparţinut Ţării Moldovei, încă de la înfiinţarea acesteia. Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi alţi domnitori, au construit şi înzestrat vestitele Cetăţi de apărare: Soroca şi Hotin aşezate pe malul Nistrului spre nord, spre sud, pe malul Mării Negre, Ştefan s-a luptat cu turcii pentru Cetatea Albă, pe care după un război crâncen a pierdut-o.
La Lipnic, despre care am amintit mai sus, marele domnitor a repurtat o strălucită victorie împotriva tătarilor din „Hoarda de Aur” ( 1470). În Moldova dintre Prut şi Nistru, nu au locuit de fel ruşi, dar spre sud, în Bugeac, se aşezau adesea tătarii care porneau mereu spre vest pentru a jefui Ţările Române.
În anul 1812, în urma unui război sângeros dintre turci şi ruşi, aceştia din urmă au revendicat şi obţinut în stăpânire Moldova dintre Prut şi Nistru, pe care au numit-o Basarabia. Ţara Moldovei care se bucura de autonomie în vestitul Imperiu Otoman, a fost în felul acesta sfârtecată şi ocupată de trupele ţariste, care au început rusificarea provinciei. Sub ruşi, s-au desvoltat oraşe importante cum ar fi : Chişinău şi Bălţi, dar populaţia de la sate a rămas aproape în întregime românească.
Astfel a început calvarul de mai bine de 200 de ani, a unui ţinut românesc pe care l-au asuprit ruşii, exceptând anii 1918-1939, 1940 precum şi după 1991.
Anii stăpânirilor ruseşti au fost marcaţi de persecuţii asupra populaţiei majoritar româneşti, cele mai sângeroase fiind cele din anul 1940 şi apoi din perioada 1944-1990, când sute de mii de români moldoveni au fost deportaţi în Siberia, de unde nu s-au mai întors niciodată .
Răpirea Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa ( în 1940 şi apoi după 1944) a fost aşa dar, continuarea expansiunii asupra Europei de vest . ( Testamentul lui Petru cel Mare ).
*.
* *
În luna martie 1918 patrioţii din Basarabia au găsit forţa să convoace Sfatul Ţării care a proclamat Unirea cu România.
Administraţia Română a Basarabiei de după unirea cu ţara ( 1918-1940) a intreprins măsuri de stopare a rusificării provinciei, numind funcţionari superiori din Regat şi aducând trupe care au avut de luptat cu bandele de bolşevici ce se infiltrau în vestul Nistrului.
Intervalul de 22 de ani de administraţie românească a fost însă prea scurt şi poate că nici măsurile guvernului n-au fost suficient de eficiente, încât o parte din răul făcut de ocupaţia ţaristă nu a putut fi complet eradicat.
În iunie 1941, Armata Română conjuctural aliată cu cea Germană a trecut Prutul şi în scurt timp a eliberat Basarabia de sub bolşevici.. Conform regulilor nescrise ale războiului, au continuat să lupte la răsărit de Nistru, până departe în Cotul Donului şi la Stalingrad. Din nefericire, deşi nimeni nu-l obliga, Mareşalul Antonescu a angajat în războiul cu Rusia mai mult de 100.000 de ostaşi, spre deosebire de alţi aliaţi ai Germaniei, cum au fost ungurii, care au trimis doar o divizie.
*
* *
Rezultatul a fost cel bine cunoscut: înfrângerea de la Stalingrad – 1943, apoi penibila retragere din anii 1943-1944, cu zeci de mii de ostaşi români ucişi pe front.
În vara anului 1944, frontul ajunsese la Iaşi şi părea oarecum stabilizat. Războiul era inevitabil pierdut de Germania covârşită de forţa colosală a alianţei dintre SUA, Anglia, Franţa şi URSS .
În faţa acestei situaţii, Bucureştiul a început acţiunile diplomatice pentru ieşirea din război. În ziua de 23 august 1944, Regele Mihai susţinut de Iuliu Maniu şi alţi politicieni a realizat cunoscuta lovitură de stat, arestându-l pe Mareşalul Antonescu şi proclamând ieşirea ţării din război. La 6 septembrie 1944, s-a semnat la Moscova armistiţiul dintre România şi coaliţia antihitleristă, document care prevedea o serie de garanţii pentru ţara noastră.
Sovieticii nu au respectat mai nimic din prevederile armistiţiului şi au cotropit ţara jefuind, violând, storcând literalmente bogăţiile ţării timp de mai mulţi ani. Ei au impus prin forţă regimul comunist din România care a reprezentat cea mai cumplită perioadă din istoria modernă a ţării.
*
* *
Întorcându-ne la istoria Basarabiei, trebuie să amintim că după ocuparea ei de către trupele sovietice în anul 1944, a urmat asuprirea cumplită împotriva poporului din Basarabia, episod dureros care a durat până în anul 1991.
Stalin a plăsmuit „Republica Socialistă Moldovenească” pe teritoriul Basarabiei ca parte integrantă din URSS. Cei aproape 50 de ani de stăpânire sovietică, au reprezentat pentru Basarabia o perioadă cumplită de asuprire, teroare şi jefuire. Pauperizarea gospodăriilor ţărăneşti, cândva prospere, teroarea NKVD, dărâmarea bisericilor, oficializarea alfabetului chirilic şi a limbii ruse în şcoli, instituţii publice, au reprezentat mijloacele aplicate pentru rusificarea ţării. Deportările masive ( sute de mii de oameni ) şi aducerea pe teritoriul Basarabiei a unor etnici vorbitori de limbă rusă, au lovit cumplit în fiinţa naţională a românilor din Basarabia. La oraşe, se vorbea în principal ruseşte, căpeteniile comuniste erau venite din URSS, întreaga economie a ţârii era orientată pentru satisfacerea unor nevoi sovieticilor. În aceste condiţii cumplite s-au produs mutaţii nefericite în structura culturală a ţării. Şi totuşi, după 45 de ani de asuprire sovietică, basarabenii au găsit forţa să se desprindă efectiv de „stăpânul” de la Moscova şi în august 1991, s-a proclamat independenţa.
A fost un moment exceptional în istoria Basarabiei, care se putea transforma în unirea cu România, dacă nu ar fi intervenit Ion Iliescu, omul de la Bucureşti al Moscovei. El a grăbit recunoaşterea independenţei R. Moldova care a devenit un nou stat pe harta Europei. Dorinţa de unire cu România a fost realâ în Basarabia anului 1991 şi recunoaşterea independenţei de către România a mâhnit şi decepţionat pe mulţi din patrioţii de la Chişinâu, dar istoria este istorie …
Teoretic,România a proclamat susţinerea politică şi economică a R. Moldova. S-a înfiinţat „podul de flori” peste Prut dar, din păcate susţinerea efectivă românească a fost palidă în toţi anii care au urmat după 1991.
Politica R. Moldova din anii 1991- 2016 a oscilat de la guvernarea comunistă şi pro-rusă, a lui Voronin, la tendinţa pro-europeană a guvernării din ultimii 4 ani. Adepţii guverării pro europene erau însă divizaţi şi deasupra întregii vieţi social-economice, plana umbra sinistră a corupţiei.
În atmosfera de confuzie care exista în R. Moldova şi cu presiuni mereu crescânde din partea Moscovei, anul 2016 a adus în actualitate un moment crucial pentru viitorul ţării : alegerile prezidenţiale. Evenimentele lunii noiembrie 2016, fiind foarte recente, sunt binecunoscute de întreaga opinie publică din România şi nu numai. S-au confruntat în turul 2 al alegerilor, candidatul „socialist” pro-rus Igor Dodon, cu tânăra Maia Sandu, reprezentând tendinţa pro-europeană.
Puternic sprijinit de ruşi, manipulând şi fraudând alegerile, în special în diaspora, unde zeci de mii de basarabeni au fost împiedicaţi să voteze, Dodon a „câştigat” cu 52% din voturi, faţă de 48% ale Maiei Sandu. După părerea noastră, scorul reprezintă în realitate o victorie a Maiei Sandu şi a celor pe care îi reprezenta, mai ales, că ei nu au fost practic sprijiniţi din afară, nici măcar de oficialităţile de la Bucureşti.
Lacrima pe care patriotul Buzdugan o vărsa în 1940 pe pământul părăsit de români al Basarabiei, nu a fost numai a lui, ci a întregii noastre ţări.
*
* *
Situaţia politică, economică şi socială a Basarabiei este fără îndoială diferită după ce Igor Dodon a „căştigat” alegerile.
Este greu de prevăzut cum ar putea Basarabia în anii următori, să iasă de sub nefericita influenţă a Moscovei. Dar să ne păstrăm speranţa, Dumnezeu are soluţii pentru vremuri grele. Convingerea noastră este că dreptatea românească va învinge până la urmă în Basarabia. Şi chiar mai curând decât putem prevedea acum.
Dr. Gh. Boldur-Latescu este profesor universitar emerit și fost detinut politic anticomunist ‚
