Cum știm, Sf. Fecioară Maria a fost adusă de părinții ei, Ioachim și Ana, la Templu unde a rămas, după Lege, până la vreo 12 ani, când preoții, uimiți de sfințenia vieții ei, s-au întrebat ce să facă. Trebuiau să urmeze Legea și să-i găsească un bărbat vrednic,din seminția lui David, care să-i păstreze sfințenia și Domnul i-a sfătuit cum anume să-l găsească. Au fost aleși bărbați necăsătoriți care și-au pus toiegele în altar și cel al lui Iosif a înverzit, semn că el era alesul, cel vrednic să o protejeze pe Fecioara Maria. După logodnă, urmând cutuma, Maria a mers la casa lui Iosif și a trăit acolo fără să-și schimbe viața trăită în Sfânta Sfintelor – post, rugăciune, citirea cărților dumnezeiești și lucrarea cu mâinile. Toate până la „plinirea vremii“, când avea să se întrupeze spre mântuire Cuvântul lui Dumnezeu, „prin care toate s-au făcut“. De la Evanghelistul Luca aflăm că îngerul Gabriel, slujitorul tainelor dumnezeiești, a venit la Nazaret și s-a înfățișat Sf. Fecioare, uimit însuși de misiunea ce-i fusese încredințată, aducând veste cea bună: „Bucură-te, ceea ce ești cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine“; adică Bucură-te Fecioară preaaleasă, tu care ai fost vestită de proorocul Isaia și Izechil te-a numit „luceafăr și ușă prin care singur Dumnezeu a trecut“. Cuvintele au tulburat-o pe Sfânta Fecioară, care știa ce avea să se petreacă din cărțile sfinte, dar nu îndrăznea a gândi că ea anume va fi aleasă și atunci îngerul adaugă: „Binecuvântată ești tu între femei!“iar închinarea mai că a înfricoșat-o, încât a întrebat: „În ce fel va fi închinarea aceasta?, adică ce-mi va fi mie? Îngerul a continuat: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. ?ê?£i vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiu al Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu îi va da lui tronul lui David, părintele Său. ?ê?£i va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit.“ Întrebat-a Fecioara: „Cum va fi aceasta, de vreme ce nu știu de bărbat?“ Odinioară, șarpele i-a zis Evei, îndemnând-o să mănânce din roada pomului din mijlocul raiului: „Nu veți muri“, iar ea a dat crezare cuvintelor lui fără să întrebe, doar „văzând că pomul este bun de mâncat și plăcut ochilor și de dorit spre câștigarea priceperii“. Urmarea o știm. În sfânta ei înțelepciune, Fecioara Maria nu a întrebat „de ce?“ pentru că știa din Scrierile Sfinte, ci cum? Răspunsul nu a întârziat spre liniștirea sufletului tulburat de bucuria ce-l cuprinsese: „Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea și Sfântul care se naște din tine, Fiu al lui Dumnezeu se va chema“. I-a mai spus că Elisabeta, ruda sa, deși trecută în vârstă, avea să aibă un fiu. „Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință“. Elisabeta, soția lui Zaharia, purta în pântece pe Sf. Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, pe care avea să-l nască peste trei luni. Înțelegând, Fecioara a rostit cuvintele la care s-ar cuveni să luăm aminte în toată vremea: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău“ iar îngerul, sfârșindu-și misiunea a plecat. Deslușim două feluri de a înțelege voința cea de sine stătătoare,darul cel mai de preț dat omului de Dumnezeu și pe care nu și-l retrage. Mai întâi, libertatea întâilor oameni care, neascultând porunca divină, au dat crezare celor spuse de șarpe, aducând căderea tuturor oamenilor; o libertate spre cădere în care a fost atrasă umanitatea. ?ê?£i scria Rilke, că Cineva ține această cădere „în mâna Sa nesfârșit de blândă“. Voia cea de sine stătătoare a făcut ca Sf. Fecioară să gândească dacă nu e vreo înșelăciune, ca odinioară, și a cercetat îngerul spre mai împlinită dumirire și lucrare a cuvântului lui Dumnezeu. De aceea s-a spus că, dacă prin femeie păcatul a întrat în lume, tot prin femeie a venit și mântuirea, eliberarea de păcat, de moarte spre înviere și viața veșnică despre care Sf. Ap. Ioan spune că este „Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis“. Sf. Fecioară Născătoare de Dumnezeu este pilda deplină care arată că adevărata libertate este ascultarea față de Dumnezeu și doar prin ea ne putem începe a ne lucra asemănărea cu Cel după al cărui Chip am fost zidiți dintru început. Pildă desăvârșită o aflăm în Hristos care în Cuvântarea de despărțire spune Părintelui ceresc: „lucrul pe care Mi L-ai dat să-l fac, l-am săvârșit“ iar, mai târziu, cu mâinile răstignite pe cruce ca într-o supremă îmbrățișare a tuturor, după ce se roagă: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac“, spune „Săvârșitus-a“.
Orice vă spune El, faceți!
La cumpăna luminii, Bunavestire este acea „plinire a vremii“, a împlinirii făgăduinței venirii lui Mesia și prin încuviințarea ei de o pilduitoare smerenie, Fecioara Maria a devenit Născătoare de Dumnezeu, pentru că prin ea „Cuvântul trup s-a făcut“. Așa se face că toate cuvintele pe care le rostim despre Maica Domnului doar tind cu dor nestins spre Sfințenia ei, mereu deasupra tuturor, iar rugăciunile ei sunt împlinite de Fiul lui Dumnezeu și de aceea spunem că „are voința dimpreună mergătoare cu puterea“. Sf. Efrem Sirul o numește „pacea și bucuria neamului omenesc, pom al vieții, chemarea lui Adam și izbăvirea Evei“ și creștinii o mărturisesc ca „grabnică ajutătoare celor ce aleargă la tine“, „rug aprins“, „scăpare a tuturor și viață a toată lumea“. S-ar cuveni să ne amintim mai ales într-un timp al slavei deșarte că smerenia Fecioarei a fost spre eliberarea de răul care bântuie lumea, de moartea cea cu atât de multe chipuri de întuneric spre lumina cea adevărată și înveșnicirea vieții. În chip desăvârșit, smerit s-a arătat Fiul ei Dumnezeiesc, care s-a făcut ascultător „până la moarte“ și încă moartea cea mai cumplită și umilitoare – răstignirea pe cruce. O coincidență semnificativă face ca în acest an Bunavestire să fie prăznuită în dumineca închinată Sf. Ioan Scărarul, autorul binecunoscutei lucrări „Scara“, în care deprindem treptele urcușului duhovnicesc spre Dumnezeu. El însușii pildă de smerenie și ascultare, Sf. Ioan scrie că : „smerenia este ascultarea și tăierea voii“. Pot suna ciudat aceste cuvinte într-un timp al individualismului feroce, în care mândria mai mult sau mai puțin disimulată ne încrâncenează unii spre alții într-un război al tuturor împotriva tuturor întunecând orizontul timpului a sfârșit de lume. Dincolo de frumusețea nobilă în sine a smereniei ca valoare spirituală, capătă contur înțelesul de virtute, putere care învinge răul și moartea. Cinstind-o pe Maica Domnului și Maica noastră să căutăm a-i urma pilda – curățenia sufletească, bunăcuviința, rugăciunea neîncetată a minții, smerenia inimii. Smerenia, „haină a dumnezeirii“, este simțirea ascultătoare de Dumnezeu și Sf. Grigorie de Nazianz încredințează că „Dumnezeu e pretutindeni; păcătosul nu poate scăpa de El, iar dreptul îl află oriunde“.
De la Sf. Ap. Ioan aflăm cum începutul minunilor făcute de Mântuitor a fost la nunta din Cana Galileii, asemănată nu odată cu Împărăția lui Dumnezeu, după cuvântul Sf. Ev. Matei: „Împărăția cerurilor s-a asemănat unui împărat care a făcut nuntă fiului său“. Terminându-se vinul, Hristos, la rugămintea Mamei sale, a transformat apa în vin. Maica Domnului spune celor de atunci și tuturor celor din veac: „Orice vă spune El, faceți!“, îndemn de a asculta și lucra cuvintele Fiului lui Dumnezeu care s-a făcut om, ca omul să se poată îndumnezei. Icoana Născătoarei de Dumnezeu numită Hadighitria, Cea care artă calea, sau Îndrumătoarea, despre care se spune că ar fi fost pictată de Sf. Evanghelist Luca, ne-o înfățișează cu Hristos în brațe, arătând spre El, îndemnându-ne pe noi cei care „din mila Domnului/ umbră facem pământului“: „Tot ce vă spune El, faceți!“. ?ê?£i pentru că duminică în Biserică se vor citi și Fericirile despre care aflăm din Predica de pe munte am putea spune că în toate o regăsim, cu deosebire însă în:“Fericiți cei curați cu inima, că aceea vor vedea pe Dumnezeu“. Născătoare de Dumnezeu, Sf. Fecioară l-a urmat pe Hristos neabătut până la Răstignire, când Mântuitorul, văzând-o împreună cu Sf. Apostol Ioan, a zis: „Femeie, iată fiul tău“. De atunci Maică a iubitorului de oameni, Dumnezeu, este și Maică Sfântă a tuturor. Poporul nostru are o evlavie cu totul deosebită pentru Maica Domnului și-i spune cu drag „Măicuță“, rugând-o: „Nu ne lăsa Măicuță să pierim pe cale/ căci noi suntem fiii lacrimilor tale“. În acest duh, să-i cerem în ziua Buneivestiri, împreună cu Sf. Efrem Sirul: „Ocârmuiește-mi viața! Povățuiește-o spre voia Fiului Tău și Dumnezeului nostru.“ Așa vom putea mărturisi cu inimă împăcată: „Cu noi este Dumnezeu“.
Elena Solunca Moise
