Home Special -Buni, ieftini si inlocuibili-

-Buni, ieftini si inlocuibili-

DISTRIBUIŢI

Folosirea copiilor pe post de soldati continua sa fie una din cele mai mari probleme cu care se confrunta organizatiile umanitare. Cea mai critica situatie, din acest punct de vedere, se inregistreaza in Asia si Africa. Conform unui raport publicat de Coalitia pentru Stoparea Folosirii Copiilor ca Soldati, peste 120.000 de tineri cu varsta sub 18 ani lupta in Africa. Copiii sunt considerati ieftini, inlocuibili si foarte usor de indoctrinat, ceea ce-i face sa devina soldati foarte buni. Toate eforturile organizatiilor non-guvernamentale sau a guvernelor statelor africane au fost sortite esecului. Cercetatorii organizatiilor umanitare au descoperit ca acesti tineri nu sunt folositi doar pe front, ci si ca spioni, santinele, curieri, servanti sau sclavi sexuali. O fata de 14 ani din Uganda isi aminteste cum a fost recrutata si folosita de Lord*s Resistance Army (LRA), in cadrul unei baze a acestora din Sudan. -Am fost distribuite barbatilor din baza. Eu am fost incredintata unui barbat care tocmai isi omorase sotia. Fetele care au refuzat sa devina sotiile luptatorilor LRA au fost ucise chiar in fata noastra-, povesteste fetita. Razboiul din Republica Democratica Congo, care a durat peste trei ani, a creat una dintre cele mai grave probleme. Raportul organizatiei umanitare arata ca la acest confict au luat parte, in special, copii recrutati din tarile vecine. Unul dintre comandantii implicati in Razboiul din Congo declara: -Copii sunt luptatori fioarte buni, pentru ca sunt tineri si vor sa se remarce. Ei considera razboiul un joc, asa ca nu stiu ce este frica, nerealizand ca pot muri in orice clipa-. In Sierra Leone, copiii sunt folositi atat de rebelii din cadrul Frontului Unit Revolutionar (RUF), cat si de fortele sustinute de Guvern. Raportul estimeaza ca cel putin 5.000 de copii iau parte la luptele care se desfasoara in aceasta tara. Publicarea acestor date a starnit o serie de reactii. Unul dintre functionarii Ministerului de Externe al Etiopiei a respins acuzatiile formulate la adresa tarii sale, conform carora armata etiopiana ar fi folosit copii in cadrulul conflictului cu Eritrea. -Nu exista copii soldati in Etiopia. Raportul nu face altceva decat sa publice zvonurile lansate de Eritrea. De fapt, Eritrea a luat copii de pe bancile scolilor si ale colegiilor si i-a dus pe front-, a declarat functionarul. Aceasta controversa arata cat este de greu de creionat o imagine clara asupra a ceea ce inseamna folosirea copiilor in razboaie, anumite date fiind considerate intoxicari sau zvonuri propagandistice lansate de inamici. Cu toate acestea, nu exista nici o indoiala ca in Africa de Vest copiii sunt folositi in conflictele armate. In luna mai a anului in curs, reprezentantii Natiunilor Unite din Sierra Leone au declarat ca peste 600 de copii au fost eliberati de Frontul Unit Revolutionar, acesta fiind unul dintre pasii facuti pentru oprirea razboiului civil. La randul ei, Armata Populara de Eliberare din Sudan sustinea, anul trecut, ca nu va mai recruta tineri cu varsta sub 18 ani. Din pacate, nu exista nici o dovada ca aceasta promisiune a fost respectata. Marea majoritate a tarilor africane au stabilit varsta minima pentru incorporare la 18 ani, insa, de cele mai multe ori, aceasta reglementare nu este pusa in practica. Declaratia Africana a Drepturilor Copilului, adoptata la sfarsitul anului 1999, intrerzice folosirea tinerilor cu varsta sub 18 ani in conflicte. Totusi, este foarte dificil de inteles cum aceasta regula va fi pusa in practica, copiii neavand aproape nici o sansa sa aiba o copilarie linistita.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.