De sărbătoarea Bunei Vestiri
Sărbătoarea de astăzi, una dintre cele patru dedicate Maicii Domnului, are ca temei scripturistic Evanghelia Sf. Luca. În creștinismul răsăritean, sărbătoarea Bunei Vestiri s-a răspândit încă din prima jumătate a sec. V, când s-a stabilit ca praznicul Nașterii Domnului să fie în ziua de 25 decembrie. Încă din acel timp, la Nazaret s-a construit o biserică pe locul unde, după tradiție, era casa Sf. Fecioare. La „plinirea vremii“, îngerul Gabriel a fost trimis la Nazaret (care înseamnă sfințenie), s-a arătat Sf. Fecioare Maria, care era logodită cu Iosif, din neamul lui David. După logodnă, Maria a mers la casa lui Iosif continuând a trăi în post și rugăciune, citind din cărțile sfinte, lucrând cu mâinile, fiind ca o rugăciune vie. Închinându-se, îngerul Gabriel a zis: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei“. Origen observă că niciunei ființe omenești nu i-au fost adresate asemenea cuvinte pe care nu le mai întâlnim în Sfânta Scriptură. Cine le-ar mai fi putut merita mai mult decât cea prin care Dumnezeu Cuvântul s-a făcut om? Când, tulburată, Maria a întrebat: „Ce fel de închinăciune să fie aceasta?“, îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Și, iată, vei lua în pântece fiu și vei chema numele lui Iisus, Acesta va fi mare și Fiu al lui Dumnezeu se va chema… și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția lui nu va avea sfârșit“. Voind a se încredința, și să încredințeze pe toți ce vor urma, înțeleapta Fecioară a întrebat: „Cum va fi acesta, de vreme ce nu știu de bărbat?“. Sf. Ambrozie comentează: „Bine a făcut că a întrebat pe înger cum va fi aceasta, pentru că ea înainte citise, precum s-a zis că o fecioară va zămisli. Citise desigur cuvântul prorocului: Iată că o fecioară în pântece va lua, dar nu cum va lua, acum îngerul îi aduce Buna Vestire“. Îngerul darului îi explică: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care se va naște din tine, Fiu al lui Dumnezeu se va chema“. Adaugă apoi că și Elisabeta, ruda sa cea stearpă și în vârstă fiind a zămislit fiu, fiind în luna a șasea și, știm, a dat naștere Sf. Ioan Mergătorul înainte și Botezătorul Domnului, sărbătorită pe 24 iunie. Continuă îngerul: „Pentru că la Dumnezeu nimic nu e cu neputință“; El este „Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute“, Cel care a pus lege firii și tot El o poate depăși, iar Grigorie al Neocezareii spune că harul nu este în legea firii.
„Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“
Cu deplină înțelegere, Sf. Fecioară rostește cuvintele de „început al mântuirii noastre“: „Iată roaba Domnului“ pentru că știa prea bine rânduielile cerești, că îngerul, nemuritor fiind, era numai vestitor al Dumnezeului celui viu, un slujitor al său. Apoi, într-o înțeleaptă ascultare, „Fie mie după cuvântul tău!“ – toți Sfinții Părinți consideră că răspunsul acesta a fost urmat de întruparea Domnului, pentru că prin glasul ei făptura a consimțit să primească pe Creatorul ei spre mântuire. Aceste puține cuvinte dezvăluie deodată neprihănirea desăvârșită a Fecioarei Maria, ascultarea deplină și smerenia. Nicolae Cabasila scria că dacă la crearea întâiului om, Tatăl s-a sfătuit cu Fiul și cu Duhul Sfânt, întruparea lui Hristos a fost posibilă prin acceptarea liberă a Sfintei Fecioare. Darul libertății l-au avut și primii oameni, doar că, neascultând de porunca lui Dumnezeu, au urmat cuvântul amăgitor al lui Satan și, cu ei, întreaga fire a căzut în suferință. Eva este astfel mama vieții spre moarte și Fecioara Maria – mamă a vieții spre înviere și nemurire. Sf. Efrem Sirul o numește pe cea care a fost fecioară înainte, în timpul și după nașterea sfântă „chemarea lui Adam“, „izbăvirea Evei“ și „încăpere a dumnezeirii“ prin care „avem semnele nemincinoase ale învierii noastre“.
Din momentul în care Sf. Fecioară a spus „fie mie“ a început înnoirea omului și trimit la cuvintele din Geneză „să fie lumină“, Hristos fiind Lumina lumii, omenitatea lui fiind garanția îndumnezeirii noastre. În preajma echinocțiului de primăvară ne amintim de această sărbătoare, cea mai veche a Fecioarei Maria, una a împăcării omului cu Dumnezeu odată cu vestea cea cu adevărat bună a întrupării lui Hristos și s-o facem într-un act de reconsiderare a propriei noastre vieți, pentru care Fecioara Maria reprezintă modelul desăvârșit. Mai mult, Sf. Fecioară este și ajutor de neprețuit, căci înțelegem cum e posibil râvnitul acord dintre voință și putere, posibil prin ascultarea voii lui Dumnezeu, și astfel înțelegem de ce ea are „voința împreună alergătoare cu puterea“. Cum stăm sub semnul echilibrului luminii, într-o vreme de profundă criză spirituală începută de când omul se închină sieși ca unui idol, să ne întrebăm de ce anume Dumnezeu a ales-o pe Maria pentru a o arăta Maică a vieții celei fără de sfârșit. De ce, bunăoară, îngerul îi spune „Domnul este cu tine“ după ce atâta vreme omul a trăit dramatic despărțirea de Dumnezeu? Teama este alungată de har, iar întunecimea vremurilor – prin vestirea Luminii ce va să răsară deschizând generos calea Iubirii. Dar al rugăciunii părinților ei, Ioachim și Ana, ascultată de Dumnezeu, Fecioara Maria și-a petrecut viața în neprihănire absolută modelată de post, rugăciune și citirea textelor sfinte. Neprihănirea ei a împodobit-o cu daruri care o așază mai presus decât heruvimii și serafimii. Mai presus de toate, smerenia, aproape de neînțeles pentru omul contemporan pradă trufiei, mărturisită cu o simplitate copleșitoare: „Mărește, suflete al meu, pe Domnul și să se bucure duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că El a căutat la smerenia roabei Sale“. Smerenia Mariei urmează ascultării de Dumnezeu și a fost întrecută doar de smerenia Mântuitorului care ascultător s-a făcut până la moarte pe cruce și de aceea Isac Sirul o numește îndreptățit „haină a dumnezeirii“. Încununare a acestor virtuți este iubirea de Dumnezeu, virtute îndumnezeitoare, după cum spune Sf. Ap. Ioan că „Noi îl iubim pe Dumnezeu, pentru că El ne-a iubit întâi“.
Cum duminică va fi cinstită Sfânta Cruce, e de folos să ne amintim că Hristos răstignit, văzând pe Maica Sa și pe Ioan, a spus: „Femeie, iată fiul tău!“, iar ucenicului celui iubit: „Iată mama ta“. De atunci suntem fii ai Maicii Sfinte și să ținem necontenit în inimă că vestea întrupării a început cu „Bucură-te“, iar noi suntem, spune un cântec, „fii ai lacrimilor“ sale. Lacrimile se pot preschimba în bucurie când înțelegem să facem voia Tatălui pe pământ precum în ceruri, alungând întunericul, străduind a fi vrednici să ne înveșmântăm în lumină vestind „Cu noi este Dumnezeu“. Rostită din adâncul cel mai adânc al inimii, rugăciunea fiecăruia este ascultată de Maica Iubitorului de oameni și împlinită de Dumnezeu, iar minunile sale, știute sau neștiute, sunt făr’ de număr. Pentru că, scria Părintele Stăniloaie, Hristos se face „Fiul unei mame, iubește o mamă omenească, cum iubim noi pe mama noastră, ascultă rugăciunile ei, cum ascultăm noi rugăciunile mamei noastre. Ea palpită pentru tot ce palpită El“. Înălțând-ne sufletul în lumina acestei sărbători, care le îmbrățișează pe toate, judecându-ne pe noi înșine înainte de a osândi pe cei din jur, să ne rugăm cu Sf. Efrem Sirul: „Sărac fiind de bunătăți și bogat de patimi,/ de rușine plin, de dumnezeiască îndrăzneală lipsit,/ de Dumnezeu osândit, /de îngeri plâns, de draci batjocorit, /de conștiință mustrat, de faptele cele rele rușinat,/ mai înainte de moarte, mort fiind,/ mai înainte de judecată osândit,/ deznădejdea mă cuprinde./ Pentru aceea, ca la singurul sprijin prea fierbinte,/către tine scap, Stăpână născătoare de Dumnezeu“. Apoi, căutând a ne îndepărta cu ajutorul Maicii lui Dumnezeu și Maicii noastre de la „răutatea zilei“, să cântăm cum o făceau strămoșii „Bucură-te mireasă, pururi fecioară“ „dătătoarea bunătăților celor veșnice“.
