DISTRIBUIŢI
dosarul de la Securitate al Doinei Cornea

Disidenta cu trupul delicat și vocea subțire care s-a opus lui Ceaușescu și comunismului cu un curaj ieșit din comun ne-a părăsit definitiv. Securiștii au urmărit-o pas cu pas, au bătut-o și au ținut-o arestată cinci săptămâni dar Doina Cornea a reușit să-și vadă dosarul de la Securitate abia în anul 2005.
„Tăcerea este o acceptare vinovată, să o înlocuim cu o permanentă insurecție împotrivă a tot ce știrbește demnitatea individului sau a colectivitătii. Numai așa, cred eu, putem afla în fiecare zi ce a vrut Dumnezeu să facă cu noi /…/.”, le declara Doina Cornea anchetatorilor săi, în 1988, după cum prezintă CNSAS pe site.
În anul 2005, Doina Cornea îi cerea lui Eugen Uricaru să se retragă din funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor din România, invocând documente care atestă faptul că acesta a fost informator al Securității. Doina Cornea a aflat de la CNSAS că Uricaru era cel care figura în dosarul ei, printre informatori, sub numele conspirativ -Udrea-. Înainte de a face publică această informație, Doina Cornea i-a trimis o scrisoare lui Uricaru, în care îi promitea să păstreze tăcerea cu privire la activitatea sa de colaborator al Securității, cu condiția de a se retrage din funcția deținută și de a nu mai candida pentru un nou mandat. Întrucât nu a primit nici un răspuns la această scrisoare, Doina Cornea a decis să facă public răspunsul primit de la CNSAS, precizând că nu este în interesul societății ca o persoană santajabila să ocupe o astfel de poziție.

Și numele generalului Iulian Vlad, al fostului ministru de interne Tudor Postelicu și al colonelului Gheorghe Ratiu se regăsesc în ultimul dosar de la Securitate al Doinei Cornea, conform propriilor sale declarații. Dosarul este de urmărire, are numărul 666 și are 20 de volume. Intrând în posesia sa, în anul 2005, CNSAS a decis să i-l dea Doinei Cornea. Într-o emisiune radiofonica, Doina Cornea a povestit că, așa cum reiese din dosar, toți cei care își exprimau simpatia față de ea se trezeau urmăriți de Securitate. „Pe vremea lui Ceaușescu, telefonul meu nu funcționa, nu avea ton, deși plăteam abonamentul lunar. În acest ultim dosar primit de la CNSAS, se spune clar că au pus telefonul meu în legătură cu un telefon de-al lor, unde răspundeau niște femei care se dădeau drept Doina Cornea. Dacă ați fi încercat să-mi telefonați, apelul dumneavoastră ar fi sunat la acel număr de telefon controlat de Securitate, a povestit Doina Cornea în emisiunea radiofonica. Ea a explicat că a constatat, citindu-și dosarul, că Iulian Vlad și Tudor Postelnicu dădeau directivele în ceea ce privește persoană sa, că Gheorghe Ratiu, care era colonel, făcuse planul pentru urmărirea sa, iar Securitatea din Cluj trebuia zilnic să-i raporteze executarea planului. Tocmai de aceea, Doina Cornea consideră că trebuie cunoscut numele ofițerilor de securitate și a cerut societății civile să facă presiuni asupra CNSAS și asupra Comisiei prezidențiale pentru investigarea comunismului pentru ca să fie publicate numele ofițerilor de securitate.
Fiind unul dintre cei mai cunoscuți opozanți ai regimului comunist, Doina Cornea a difuzat la postul de radio Europa Liberă, între 1982 și 1989, peste 30 de proteste împotrivă regimului ceaușist. În 1983 a fost destituită de la Universitatea din Cluj și supusă de către Securitate unor anchete și interogatorii, însoțite de bătăi și amenințări. Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov care au declanșat mișcarea de revoltă din 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați în perioada noiembrie-decembrie 1987. După această dată, Doina Cornea a fost arestată la domiciliu până pe data de 21 decembrie 1989.

Foto: CNSAS, fotografii din dosarul de la Securitate al Doinei Cornea. Jos, foto întocmite de echipa de filaj.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.